Probleme cu digestia şi gazele la nivel intestinal? Iată ce e de făcut!

351
Probleme cu digestia şi gazele la nivel intestinal? Iată ce e de făcut! - problemecudigestia-1637597332.jpg

Articole de la același autor

Acumularea masivă de gaze la nivel intestinal sau în spaţiul abdominal este ceea ce, în termeni de specialitate, se numeşte meteorism abdominal.

Cele mai frecvente cauze ale meteorismului sunt dereglări ale digestiei, dar şi deficitul de enzime şi fermenţi şi bolile intestinale bacteriene. „Ar fi bine ca în astfel de cazuri să se urmărească în timp apariţia acestui meteorism, după consumul anumitor alimente solide şi lichide, precum prăjeli, condimente, grăsimi animale, supe de carne de pasăre, crudităţi, diferite produse pe bază de cereale, băuturi alcoolice şi carbogazoase, cafea, ciocolată. De asemenea, urmăriţi dacă aveţi şi alte simptome, ca de exemplu: arsuri în capul pieptului, o jenă în aceeaşi zonă, mai ales după masă, borborisme abdominale, saţietate precoce, eventuale tulburări de tranzit intestinal, acestea din urmă atrăgând atenţia asupra prezenţei unei patologii intestinale în afara unui sindrom dispeptic”, precizează dr. Chiraţa Blacioti.

În astfel de cazuri, este recomandat consumul de mese mici şi repetate, renunţarea la fumat, la anumite alimente, cum ar fi grăsimile, cafeaua, ciocolata, băuturile carbogazoase, dar mai ales la acelea după care sesizaţi că apare acest simptom. „Pentru a se putea preciza dacă este vorba de tulburări motorii ale tubului digestiv sau de o boală organică digestivă sau extradigestivă răspunzătoare de acest meteorism, este nevoie de un examen clinic, cât şi de investigaţii paraclinice şi de laborator”, mai precizează medicul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 08 Mai 2012
Stire din Cetățenești : Căderea părului la copii
Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Convulsiile febrile
Vineri, 27 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Și copiii suferă de colită?
Pagina a fost generata in 0.3943 secunde