Primele cazuri de gripă din țară, confirmate la Constanța
Direcția Județeană de Sănătate Publică din Constanța a anunțat că cele două cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal, identificate astăzi de Ministerul Sănătății, au fost confirmate la două tinere gravide din județul Constanța.
"Cele două femei au 26, respectiv 29 de ani și ambele sunt la începutul sarcinii, până în trei luni", a confirmat Mihaela Dinisov, purtătorul de cuvânt al DSP Constanța. Acestea urmează momentan un tratament retroviral, iar starea lor de sănătate este bună.
"Pacientele nu au ridicat probleme deosebite iar una dintre ele a fost deja externată din spital", a mai spus Mihaela Dinisov.

Articole pe aceeași temă
Vineri, 02 Decembrie 2011
Joi, 24 Noiembrie 2011
Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Marţi, 01 Noiembrie 2011
Miercuri, 23 Noiembrie 2011