Mulți bolnavi aduși de familii la spital, ca să nu-i mai îngrijească acasă

Articole de la același autor
De ce sunt riscante sarcinile pe un uter cicatricial
02 Februarie 2017
Bebeluș de opt luni, suspect de rujeolă, decedat la spital
10 Ianuarie 2017
Ce este peritonita și cum se manifestă boala
27 Decembrie 2016
Foarte mulți bolnavi cu ulcere trofice de gambă și escare de pe secția Chirurgie Plastică și Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență sunt internați aici pe perioade lungi de timp, unitatea sanitară cheltuind sume imense pentru tratamentul acestora. Acești pacienți, a precizat șeful secției, dr. Bogdan Caraban, sunt spitalizați între una și patru luni, consumă foarte multe resurse și aglomerează secția fără a mai avea nevoie de vreo intervenție chirurgicală.
"Noi nu suntem secție de bolnavi cronici, ci de chirurgie plastică, așa că acești pacienți îi putem trata doar paleativ, adică îi putem pansa zilnic și îi ținem aici pentru a nu se complica zonele afectate, dar sub nicio formă nu avem cum să le rezolvăm problema chirurgical. Este clar că aparținătorii îi aduc la spital pentru că s-au săturat să-i țină acasă, să-i îngrijească și să-i întoarcă de pe o parte pe alta.
Le e mai ușor să îi aducă la spital, iar noi nu putem să-i lăsăm în stradă. Problema este că spitalizarea lor se ridică la sume imense. Spre exemplu, avem un caz al unui pacient diabetic, pe care l-am externat de curând, care a stat trei luni în spital și al cărui deviz se ridică la suma de aproximativ 50.000 de lei", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Bogdan Caraban.
Top articole din Sănătate
10% din pacienții cu hepatită C din Europa sunt români
30 Ianuarie 2017
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 06 Februarie 2017
Luni, 06 Februarie 2017
Vineri, 03 Februarie 2017
Miercuri, 01 Februarie 2017
Luni, 06 Februarie 2017