Ministrul Sănătății: Coplata trebuie aplicată, chiar dacă are o valoare modică

202
Ministrul Sănătății: Coplata trebuie aplicată, chiar dacă are o valoare modică - eugen-1364827921.jpg

Articole recomandate

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a subliniat astăzi într-o conferință de presă că deși coplata are o valoare modică, ea trebuie aplicată, Agerpres.ro.

Nicolăescu a menționat că a reușit să convingă FMI să accepte o valoare modică, însă ea este obligatorie și trebuie aplicată.

Valoarea coplății este între 5 și 10 lei, se aplică la externarea pacienților și intră în vigoare pentru persoanele care se internează începând cu 1 aprilie. Valoarea coplății va fi stabilită de consiliile de administrație ale spitalelor.

Sunt exceptați de la coplată bolnavii cronic incluși în programele naționale și care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii și tinerii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei, persoanele cu handicap.

De asemenea, nu se achită coplata în cazurile considerate de urgență, urmând ca în această situație să fie elaborate o serie de protocoale noi pentru internarea de urgență.

Unele spitale au apreciat că valoarea coplății va putea fi stabilită și în funcție de posibilitățile pacientului care se internează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 23 Martie 2013
Stire din Sănătate : Ce schimbări vor avea loc în Sănătate
Pagina a fost generata in 0.536 secunde