Medicina din România, în DOLIU. Unul dintre medicii pediatri valoroși ai României a trecut în neființă
Articole recomandate
Cum să ne ferim de factorii care pot declanșa apariția cancerului. Reguli cu care ținem boala la distanță
20 Aprilie 2024
Medic: "Modul în care ne raportăm la mâncare este o oglindă a relaţiei pe care o avem cu noi"
13 Aprilie 2024
Transplant hepatic pentru mama a patru copii: "Pacienta nu ştia că are probleme medicale..."
01 Aprilie 2024
Lumea medicală din România este în doliu. Profesorul universitar doctor Ioana-Alina Anca, unul dintre medicii pediatri valoroși ai României, a murit, la vârsta de 58 de ani. Anunțul a fost făcut de Societatea Română de Pediatrie.
Cu peste 30 de ani de experință în domeniul medical, Prof. Dr. Ioana Anca a coordonat și publicat peste 100 de articole în reviste și volume de specialitate din România și din străinătate.
Prof. Dr. Anca și-a început experiența profesională în 1985 la Catedra de Fiziopatologie a Universității, iar din anul 2002, a urmat cursuri de pregătire internaționale, în Ungaria, Lituania, Elveția și Statele Unite ale Americii, pe teme precum boli cardiovasculare ale copiilor, vaccinologie pediatrică, nutriție, ecocardiografie fetală.
A obținut titlul de Doctor în Științe Medicale în anul 2000, odată cu publicarea tezei de doctorat pe tema bolilor congenitale de cord la copii. Continuarea experienței sale profesionale a însemnat, totodată, implicarea în numeroase asociații de profil, din țară și din străinătate.
A ocupat funcția de Membru Fondator al Grupului de Cardiologie pediatrică al Societății Române de Cardiologie din cadrul Societății Române de Cardiologie, Vicepreședinte al Societății Române de Pediatrie Socială.
Medicul a făcut parte din Societatea Română de Ultrasonografie în Biologie și Medicină (SRUMB), European Federation of Societies for Ultrasound in Medicine and Biology (EFSUMB), World Federation for Ultrasound in Medicine and Biology (WFUMB), European Society for Pediatric Infectious Disease (ESPID), Societatea Română de Hepatologie și Gastroenterologie Pediatrică, al Central European Vaccination Advisory Group (CEVAG), Societatea Română de Pediatrie, scrie www.romanialibera.ro.

Comentează știrea
catalin
11 iunie 2015
Ai un vis, dar n-ai resurse ?! Daca esti dispus să-ti conduci viața după o viziune măreață, dar nu ai resursele necesare, noi te putem ajuta ! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Valabil in toate orasele !!! Va oferim alte detalii la adresa de email [email protected]
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 06 Iunie 2015
Miercuri, 10 Iunie 2015
Marţi, 09 Iunie 2015
Marţi, 09 Iunie 2015
Luni, 08 Iunie 2015
Duminică, 07 Iunie 2015
Duminică, 07 Iunie 2015
Sâmbătă, 06 Iunie 2015
Sâmbătă, 06 Iunie 2015
Vineri, 05 Iunie 2015