Lipsă acută de medicamente oncologice la Spitalul Județean

683
Lipsă acută de medicamente oncologice la Spitalul Județean - oncologie-1329931907.jpg

Articole de la același autor

Alocarea fondului prin Programul Național de Oncologie s-a făcut cu întârziere și anul acesta, a anunțat conducerea Spitalului Județean Constanța. Din acest motiv, pentru o parte din bolnavii de cancer, medicamentele s-au terminat.

Lista cu bugetul repartizat ar fi trebuit trimisă de către Ministerul Sănătății la sfârșitul lunii decembrie pentru ca în luna ianuarie să poată fi organizate licitațiile, spune dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. "Fila de buget a venit abia săptămâna trecută, când în mod normal ar fi trebuit să vină la sfârșitul anului trecut. Prin urmare, am organizat licitațiile pentru produsele oncologice abia la jumătatea lunii februarie", a explicat șeful unității sanitare. Conform legii, în prezent, conducerea unității medicale așteaptă eventualele contestații, iar în câteva zile se va stabili și firma care va distribui medicamentele oncologice.

Bolnavii, tratați cu medicamente împrumutate

În momentul de față, pentru majoritatea pacienților din Constanța există, încă, medicamente în farmacii, dar pentru restul, medicația s-a terminat, mai spune dr. Căpățână. Astfel, conducerea spitalului a decis să facă un împrumut la distribuitorii de medicamente pentru a acoperi necesarul produselor oncologice până la finalizarea licitațiilor. "În cazul în care producătorul care ne împrumută va câștiga licitația, medicamentele vor rămâne în contul spitalului, iar dacă nu, produsele vor fi returnate", a precizat managerul Spitalului Județean.

"Spitalul județean nu este o farmacie de cartier"

Dr. Dan Căpățână a ținut să precizeze că medicamentele oncologice ar trebui să fie distribuite de către farmacii și nu de spital. "Este un sistem tâmpit. Lumea ar trebui să își cumpere medicamentele din farmacii. Nu este normal ca spitalul județean să depoziteze, să manipuleze și să distribuie gratuit aceste medicamente când ar putea fi date de farmacii", afirmă medicul.

În plus, pacienții din tot județul trebuie să se deplaseze până la Constanța pentru a-și procura medicamentele: "Oamenii vin cu rețeta să își ridice medicamentele din farmacia Spitalului Județean chiar dacă locuiesc în Cernavodă, Mangalia sau Hârșova. Noi trebuie să asigurăm medicația pentru pacienții pe care îi avem în spital, nu să devenim o farmacie de cartier", a precizat dr. Căpățână.

De ce întârzie importul de medicamente în țară

Cele mai multe dintre medicamentele alocate gratuit bolnavilor prin programele oncologice provin din import, iar marfa întârzie deoarece plățile se fac la intervale de peste 200 de zile, a menționat managerul spitalului.

"Medicamentele din program nu le plătim noi ca spital, ci Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Noi trebuie să primim fila de buget și să organizăm licitații pentru a putea oferi medicamentele", a declarat dr. Dan Căpățână. Din cauza amânării plății de către CAS, furnizorii de medicamente nu mai pot realiza stocuri de medicamente și atunci își cumpără marfa în momentul în care primesc banii. "În acest fel, prețurile sunt, evident, mai mari și au loc întreruperi în aprovizionarea cu medicamente", a adăugat managerul unității sanitare.

Bolnavii de leucemie își cumpără medicamentele din Bulgaria

Unul dintre medicamentele extrem de căutate în România la ora actuală este metotrexatul. Cu toate că medicamentul nu se mai fabrică de aproape șase luni, nicăieri în lume, acesta a rămas în protocolul de tratament al leucemiilor. "Medicii sunt obligați de ghidurile terapeutice (documente oficiale ale Ministerului Sănătății), să-l prescrie, chiar dacă nu se mai găsește. Este o aberație fără seamăn", susține dr. Dan Căpățână. Acesta spune că, în mod normal, ghidurile ar trebui actualizate deoarece există și alte medica-mente cu același efect ca metotrexatul. "Au apărut medicamente de generație nouă cu care poate fi înlocuit", precizează medicul.

Astfel, pacienții constănțeni sunt nevoiți să își procure acest medicament prescris de doctori tocmai din Bulgaria, unde încă mai există stocuri. Managerul spitalului îi atenționează, totuși pe cei care cumpără acest medicament de la vecinii bulgari, să fie atenți la falsuri. "Nu au nicio garanție că ceea ce iau de acolo este produsul real. Pot foarte bine să cumpere cretă îmbrăcată în folie de Metotrexat", avertizează dr. Căpățână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.53 secunde