Legea sănătății, un pas înainte

84
Legea sănătății, un pas înainte - conferintasanatate4-1381411454.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit astăzi, 10 octombrie, cu o delegație a Colegiului Medicilor din România, condusă de profesorul Vasile Astărăstoae, Președintele Colegiului. Cu această ocazie au fost analizate din nou proiectele de lege asumate de Ministerul Sănătății și supuse dezbaterii publice, care constituie esența reformei. De asemenea, printre subiectele abordate s-a numărat introducerea pachetului de bază de servicii sanitare, precum și continuarea discuțiilor cu reprezentanții Coaliției 


Profesioniștilor din Sănătate


În urma clarificării mai multor aspecte, cele două părți au căzut de acord asupra conținutului proiectului de modificare a Legii 95/2006, proiectului pilot privind statutul spitalelor și privind creșterea veniturilor medicilor și personalului medical, precum și asupra proiectului referitor la răspunderea civilă a personalului medical (malpraxis). De asemenea, au fost luate în discuție o serie de modificări cu privire la domeniul rezidențiatului. Colegiul Medicilor din România urmează să înainteze Ministerului Sănătății o serie de propuneri, inclusiv cu privire la pachetul de bază de servicii sanitare. Dialogul între Minister și CMR va continua în următoarea, perioadă, astfel încât până la 25 octombrie să existe acord pe forma finală a tuturor proiectelor.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5598 secunde