Investiție de milioane de euro, la Constanța. Va fi construit primul spital de copii

Marţi, 26 Mai 2015
3485
Până în 2020, la Constanța s-ar putea construi un spital materno-infantil, unitate sanitară de sine stătătoare în care s-ar putea regăsi secții precum neonatologie, pediatrie, chirurgie pediatrică și ortopedică și obstetrică-ginecologie. Investiția, potrivit conducerii Spitalului Județean, ar putea ajunge la 15 milioane de euro, iar costurile vor fi suportate din fonduri europene. 


Cel puțin 8.000 de internări sunt înregistrate, în fiecare an, în cadrul secției de pediatrie a Spitalului Județean Constanța. Toate aceste internări se fac în contextul în care secția deține doar 75 de paturi disponibile, iar copiii nu pot fi internați fără aparținător. 


Situația s-ar putea schimba o dată cu demararea programelor de fonduri europene pentru 2014-2020, programe la care Spitalul Județean Constanța a putut aplica două cereri pentru reali-zarea de proiecte pe plan local. Unul dintre acestea este Centrul regional de urgență materno-infantilă, o unitate sanitară care va funcționa sub tutela uni-tății sanitare constănțene. 


Conducerea spitalului susține că necesitatea unui astfel de centru pentru copii este esențială, având în vedere faptul că la Constanța ajung pacienți-copii din toată Dobrogea. 


"Astăzi (n.r. - ieri, marți, 26 mai), am depus o cerere pentru finanțare cu fonduri europene prin ordonatorul nostru de credite, Consiliul Județean Con-stanța. Ne dorim o construcție apropiată de clădirea principală a spitalului, pentru a putea avea un culoar de trecere între cele două unități sanitare, dar și pentru a păstra noul centru medical sub tutela noastră. Unitatea sanitară va păstra același număr de paturi ca secția actuală, numai că va avea o structură care să încadreze atât neonatologia, cât și obstetrica și ginecologia. Cu alte cuvinte, o unitate sanitară care să răspundă nevoilor medicale ale gravidei și ale copiilor până la 18 ani", a declarat Dănuț Căpățână, managerul Spitalului Jude-țean Constanța. 


O clădire cu cinci etaje 
Încă din luna februarie a acestui an, managerul Spitalului Județean anunța construirea unei noi secții de pediatrie în curtea unității sanitare principale. Valoarea acestei investiții se va ridica la 15 milioane de euro, iar mare parte din costuri vor fi suportate din fonduri europene. 


"Estimăm că investiția va ajunge la
15 milioane de euro, dintre care 6 mi-lioane construcția clădirii și restul pentru dotări și aparatură medicală. Clădirea va avea 800 de mp suprafața utilă și se va desfășura pe 5 etaje. Proiectul a fost pus în discuție cu vicepreședintele Cristinel Dragomir și s-a stabilit ca CJC să asigure cofinanțarea acestui proiect. Din acest motiv, am și decis ca cererea pentru acest proiect să fie trimisă de instituția Con-siliului Județean", a mai precizat managerul. 


Construcția ar putea fi gata
în doi ani 
După ce proiectul va fi pus pe hârtie și va fi realizat studiul de fezabilitate, conducerea spitalului va demara con-strucția centrului. 


"Deși avem termen ca până în 2020 să fie gata proiectul, ne dorim ca întrea-ga construcție să fie gata în maximum doi ani", a mai precizat managerul.


Construcția unității sanitare ar putea începe în primăvara anului viitor. 


"Vom pune accent pe partea ope-ratorie, pentru că vrem să avem săli de naștere și de chirurgie pediatrică pentru a rezolva cazurile grave pe care, din păcate, le trimitem la spitalele de profil din București. De asemenea, cel mai important lucru este că s-ar putea res-pecta, ca la carte, circuitele impuse de UE. Prin înființarea sa, ar fi degrevate ultimele etaje ale Spitalului Județean și am putea înființa noi specializări medicale", a mai precizat managerul. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3053 secunde