Începe campania de vaccinare anti-poliomielită a școlarilor constănțeni

254
Începe campania de vaccinare anti-poliomielită a școlarilor constănțeni - vaccinpoliomielita-1385485434.jpg

Articole de la același autor

În contextul în care mai mulți părinți și-au arătat îngrijorarea față de vaccinarea copiilor împotriva poliomielitei, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanța susțin că, potrivit calendarului național de vaccinare pe 2013, toate vaccinările se fac conform acestei grile, la momentul stabilit de specialiști. Astfel, copiii care sunt acum în clasa 0 vor fi vaccinați împotriva acestei maladii, urmând ca, la vârsta de 8 ani, să fie revaccinați pentru aceeași boală.

"Vaccinarea se face conform planului național și este respectată de toată lumea. Este adevărat că întrebările părinților legate de vaccinare sunt bazate pe faptul că, în anii precedenți, vaccinarea se făcea conform unui alt plan, însă nu trebuie să existe motive de îngrijorare. Oricum, părinții care au nelămuriri se pot adresa medicilor de familie care au în evidență fiecare copil și care pot da explicațiile necesare. Cât privește acordul părinților în privința vaccinării, cred că aceste decizii trebuie luate cu toată responsabilitatea față de sănătatea copiilor", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța, dr. Constantin Dina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Noiembrie 2013
Stire din Sănătate : De ce este necesară vaccinarea copiilor
Pagina a fost generata in 0.5812 secunde