Hemoroizi sau fisuri anale. Cum recunoaștem simptomele și cum evităm complicațiile

881
1
Hemoroizi sau fisuri anale. Cum recunoaștem simptomele și cum evităm complicațiile - cesimptomeiusuftimurlencchirurgi-1436455751.jpg

Articole de la același autor

Schimbările în alimentație, sedentarismul, stresul și ritmul alert pe care viața modernă le presupune au dus la o creștere alarmantă a unor boli extrem de grave, care adeseori produc infirmitate pacienților. Medicii spun că recunoașterea simptomelor le poate cruța suferința pacienților.

Toate afecțiunile canalului anal se exprimă prin intermediul a 5-6 simptome și sunt considerate ca afecțiuni aparent banale, dar, în realitate, sunt responsabile de suferințe importante cu complicații și sechele majore.

Nu trebuie să omitem din vedere faptul că aceste simptome pot ascunde fie debutul, fie expresia unor boli loco-regionale de gravitate certă (colon, rect, vezică urinară, uter, prostată) a căror nedepistare poate determina pierderea momentului terapeutic optim, suficient fiind, dacă amintim aici cancerul de colon și rect.

Care sunt aceste simptome

Sângerarea anală afectează 10% din populație. Un procent foarte mare este atribuit hemoroizilor, însă medicii atrag atenția și asupra altor afecțiuni: tumori benigne sau maligne, recto-colite, diverticuloza, boala Crohn, parazitoze.

"Este important să știm caracterul sângerărilor, cantitatea, relația cu momentul defecației, dacă picură sau nu pe closet, dacă este sau nu amestecat cu scaunul pacientului. Neglijarea poate duce la anemii severe sau nedepistarea unor boli grave.

Durerea sub formă de arsură, presiune, sfâșiere, tenesme, poate avea caracter acut sau cronic, pulsatil sau nu, declanșată de actul defecației sau nu, cu sau fără interval liber. Aceasta poate fi atribuită unei fisuri anale, unor abcese sau tromboze hemoroidale, dar și unei prostatite, fecaloame, cancere pelvine avansate.

Tumefierile și prolapsul pot fi uneori externe, nedureroase ca în chiste, adenoame, progresive ca în cancerul epidermoid sau melanoame. Scurgerile anale pot fi mucoide în hemoroizi, prolaps rectal, rectocolite, adenoame viloase, colon iritabil, purulente în abcese, fistule, fisuri, furuncule sau fecaloide în incontinența fecală.

Pruritul, adică senzația de mâncărime, este, de obicei, asociat acestor simptome majore, fiind consecința iritației locale dată de secrețiile ce însoțesc aceste afecțiuni.

Tulburările de ritm, constipația, dar și diareea trebuie recunoscute și tratate corespunzător", a explicat dr. Iusuf Timurlenc, medic primar chirurgie generală în cadrul Clinicii Proctoline.

Sedentarismul, în prim-plan

Cauzele acestor afecțiuni cu manifestările sus amintite sunt favorizate de multe ori de factori care depind de voința noastră și îi putem corecta, cum ar fi: abuzul de condimente, alcool, alimentație săracă în fibre și lichide ce duce la constipație cronică, statul în șezut timp îndelungat, sedentarismul.

"Întârzierea recunoașterii și prezentării la medic din neglijență, pudoare, lipsă de educație sanitară agravează și pierde momentul optim de tratament, în ciuda faptului că regiunea canalului anal este ușor accesibilă și ușor de examinat, fără a necesita o aparatură deosebită. De aceea, îndemnăm pe toată lumea care prezintă vreunul din semnele și simptomele amintite să se prezinte la un examen proctologic (inspecție, tușeu anal, tușeu rectal, anuscopie, rectoscopie etc.) care devine indispensabil pentru prevenirea agravării și tratamentul în timpi optimi a acestor afecțiuni", a completat medicul. 

Comentează știrea

John
10 iulie 2015
Microbul din foto

Aceasta fotografie este un exemplu de fistula anala.... Sau este in hemoroid universitar?

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 August 2014
Stire din Sănătate : De ce apare boala hemoroidală
Pagina a fost generata in 2.2579 secunde