EPIDEMIE DE RUJEOLĂ. Cei mai mulți dintre copiii bolnavi NU AU FOST VACCINAȚI

148
EPIDEMIE DE RUJEOLĂ. Cei mai mulți dintre copiii bolnavi NU AU FOST VACCINAȚI - vaccinrorepidemierujeola1170x644-1483520093.jpg

Articole recomandate

30 de copii care au fost diagnosticați cu rujeolă sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Saloanele Secției de Pediatrie sunt pline. Cei mai mulți dintre copiii bolnavi de rujeolă nu au fost vaccinați, iar multe dintre cazuri sunt din aceleași familii: copiii au luat unii de la alții boala.


Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, medicul Virgil Musta, a precizat că sunt internați și copii care au fost vaccinați împotriva rujeolei, dar simptomele sunt mai ușoare.

Ministerul Sănătății a confirmat săptămâna trecută un alt deces provocat de rujeolă, o fetiță în vârstă de un an și trei luni din județul Timiș, care nu fusese imunizată.

Astfel, anul trecut au fost aproape 2.000 de infectări, în 33 de județe, și zece decese provocate de acest virus. Ministerul Sănătății a anunțat luna trecută măsuri speciale pentru limitarea epidemiei de rujeolă. Prima doză de vaccin ROR se face acum la nouă luni, scrie stiri.tvr.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4806 secunde