DESCOPERIRI REVOLUȚIONARE prezentate la Constanța

101
DESCOPERIRI REVOLUȚIONARE prezentate la Constanța - curteabrancoveneasca1-1369822722.jpg
"Cancerul este, în acest moment, unul dintre cei mai mari asasini ai omenirii" - astfel și-a început prezentarea Paul Anthony Taylor, director executiv al Fundației de Sănătate Dr. Rath, ținută, luni după-amiază, în fața a zeci de constănțeni, în sala de conferințe a Curții Brâncovenești. 

Scopul întrunirii a fost prezentarea celor mai recente cercetări medicale, care demonstrează că "tratarea naturală a cancerului este ceva realizabil în prezent". Și, cum era de așteptat, subiectul a stârnit interesul constănțenilor, sala fiind arhiplină.

Prima descoperire la care a făcut referire vizează stoparea răspândirii celulelor canceroase în organism. Iar, potrivit cercetătorilor, această răspândire poate fi inhibată pe cale naturală, cu ajutorul nutrienților și mai precis a vitaminei C. Studiile au evidențiat că vitamina C are abilitatea de a "ataca" celulele anormale, fără a leza celulele sănătoase, așa cum se întâmplă în cazul chimioterapiei. De altfel, un alt studiu a relevat că deficitul de vitamina C stă la baza tuturor bolilor.

A treia descoperire remarcabilă despre care a amintit Paul Anthony Taylor vizează originea aterosclerozei și bolilor cardiovasculare. "Ateroscleroza nu este cauzată direct de nivelul ridicat al colesterolului, așa cum știm noi. Colesterolul ridicat are o contribuție, dar, de fapt, boala cardiovasculară este cauzată de deficitul de nutrienți, adică de vitamina C. Boala cardiovasculară este o formă incipientă a bolii marinarilor, scorbutul", a afirmat reprezentantul fundației.

De aceea este importantă alimentația sănătoasă, dar și asigurarea nutrienților din suplimente, astfel încât organismul să aibă forța necesară să lupte cu bolile, au mai subliniat militanții pentru sănătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7992 secunde