Cui cereți ajutorul dacă nu ați fost tratat corect?

104
Cui cereți ajutorul dacă nu ați fost tratat corect? - protectiapacientilor-1384192808.jpg

Articole de la același autor

Pe lângă reclamația depusă la Colegiul Medicilor, orice pacient care se consideră victima unor greșeli sau nedreptăți în sistemul medical de sănătate, poate cere ajutorul Asociației pentru Protecția Pacienților ce are filiale peste tot în țară. În acest sens, și constănțenii pot benefica de sprijin și consiliere pentru a-și putea cunoaște drepturile și pentru a beneficia de ele.

"Așa cum am spus de la deschiderea filialei constănțene, unul din obiectivele noaste importante este reprezentarea intereselor legitime ale pacienților din România, membri ai Asociației, prin mijloace legale, în fața oricăror persoane fizice, instituții, organisme sau alte unități care asigură îngrijiri de sănătate, îngrijiri terminale, intervenții medicale, servicii comunitare și servicii conexe actului medical.

În cazurile în care nu este posibilă soluționarea problemelor pacienților pe căi amiabile, Asociația Națională pentru Protecția Pacienților acordă asistență juridică consultativă sau, după caz, reprezentare în vederea soluționării litigiilor prin cabinete de avocat, experți sau societăți specializate agreate de Asociație, în scopul reparării prejudiciilor suferite de pacienți prin utilizarea produselor și serviciilor de sănătate necorespunzătoare. Astfel că, vom veni în sprijinul pacienților constănțeni ori de câte ori aceștia ne vor solicita", explică directorul filialei Constanța, Maria Constandache.

Simpla semnare a unui formular de adeziune la ANPP vă garantează dreptul de a beneficia de asistența Asociației și de a fi inclus în programele acesteia. Puteți solicita formularul la numărul de telefon 0722.457.009 sau prin e-mail [email protected].

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4012 secunde