Constanța va avea spital de TOP

Marţi, 13 Decembrie 2011, 22:24
2809
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța va fi singurul spital din Dobrogea clasificat în categoria I. Și asta pentru că unitatea sanitară a îndeplinit indicatorii impuși de comisia de evaluare, după cum susține conducerea spitalului. Până mâine, 15 decembrie, peste 110 spitale din țară, clasificate în categorii superioare cu plan de conformare, printre care și Spitalul Județean Constanța, trebuie să-și rezolve problemele evaluate de comisia de specialitate. În caz contrar, acestea riscă să fie trecute într-o categorie inferioară de la 1 ianuarie 2012. Conducerea unității sanitare din Constanța susține că a îndeplinit toate măsurile impuse. Doar șapte spitale în clasa I Anul acesta, au intrat în vigoare metodologia și criteriile minime pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență. Fostul ministru al Sănătății, Cseke Attila, spunea atunci că România nu dispune de niciun spital, oricât de bun ar fi el, care să se poată înca-dra în categoria I fără conformare. Cu toate acestea, șapte spitale din țară sunt cel mai aproape de a primi clasificarea întâi. Printre acestea, se află și Spitalul Județean de Urgență Constanța, care a îndeplinit indicatorii impuși de comisia de evaluare, după cum spune managerul unității sanitare, dr. Dan Căpățână. "Am avut de rezolvat problema numărului de pacienți din afara județului, tratați la spitalul județean. Trebuia să depășim un procent de 20 la sută din totalul persoanelor îngrijite la Spitalul de Urgență Constanța. În prezent, mai mult de 21 de procente dintre bolnavi vin din alte județe", ne-a explicat managerul SCJU. Acesta a mai precizat că, astfel, unitatea medicală a îndeplinit planul de conformare și va fi încadrată în categoria I. Spitalul de la Agigea va crește standardele SCJU În schimb, șeful Direcției Județene de Sănătate Publică, dr. Constantin Dina, a declarat că, deocamdată, nu se cunosc toate detaliile cu privire la îndeplinirea criteriilor de către SCJU. "Cel mai probabil mâine vom avea toate informațiile", ne-a spus dr. Dina. Acesta a confirmat faptul că principala condiție pe care Spitalul Județean de Urgență o avea de îndeplinit era creșterea numărului de pacienți din alte județe, internați în unitatea medicală. Mai mult, în curând se va îndeplini și planul de comasare cu Spitalul de Ftiziologie din Agigea. "Până la sfârșitul acestui an, spitalul din Agigea se va transforma în secție exterioară a Spitalului Județean Constanța. Acest lucru va asigura o structură sanitară complexă, care va oferi servicii medicale la standardele impuse", a menționat directorul DJSP Constanța. Situația spitalelor din județ Spitalul de Pneumoftiziologie din Constanța se încadrează în clasificarea de nivelul doi cu plan de conformare. "Spitalul Clinic TBC are doi indicatori de respectat. Unul în legătură cu procentajul de pacienți din alte județe, tratați în unitatea sanitară, iar celălalt cu privire la bolnavii externați și internați în alt spital, la 24 de ore de la externare", a precizat dr. Constantin Dina. Celelalte unități sanitare din județul Constanța care trebuie să respecte planul de conformare pentru clasificarea pe categorii în funcție de competență se află în Hârșova și în Medgidia. "La Spitalul Orășenesc Hârșova, clasificat în categoria IV, urmează să se verifice dacă au reușit să rezolve problema liniilor de gardă", a declarat dr. Dina. De asemenea, potrivit planului de conformare, Spitalul Municipal Medgidia trebuia să înființeze o secție dedicată psihiatriei pentru a se putea clasifica în categoria III. Cum își pot schimba spitalele clasificarea Repartizarea pe categorii nu este definitivă. Unitățile sanitare își pot schimba oricând nivelul de clasificare dacă respectă anumite condiții. Astfel, în cazul în care un spital avansează în ceea ce privește dotarea, liniile de gardă sau își extinde activitatea și la alte domenii de specialitate, va putea oricând să solicite încadrarea într-o treaptă superioară. "Nu este o soluție închisă", spunea, în august, fostul ministru al Sănătății, Czeke Attila. Spitalele mai au termen până mâine să își rezolve problemele semnalate de comisia de evaluare, altfel vor fi trecute într-o categorie inferioară și vor pierde sumele alocate categoriei în care au fost clasificate inițial.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2771 secunde