Cine se mai poate consulta și trata gratuit, în policlinici și spitale

1482
4
Cine se mai poate consulta și trata gratuit, în policlinici și spitale - pachetserviciimedicale-1381943003.jpg

Articole de la același autor

A fi bolnav în România este un lux. Simțim acest lucru de câțiva ani buni, de când statul tot își dă interesul să reformeze sistemul sanitar. A venit acum rândul ministrului Eugen Nicolăescu să facă această reformă care vrea să introducă pachetul de servicii medicale de bază. Pachetul a fost elaborat de experți ai Ministerului Sănătății, cărora li s-au alăturat medici din întreaga țară. Concret, pachetul de bază gratuit va cuprinde mai multe facilități pentru cetățenii asigurați decât pentru cei neasigurați. Nu se schimbă tipurile de servicii medicale care se acordă, ci doar se precizează clar unde și cum se acordă ele, direcționând pacientul. Astfel, pachetul evidențiază un set de afecțiuni care pot fi tratate în afara spitalizării continue, în cazul în care ele nu prezintă complicații și comorbidități. Neasigurații nu mai primesc gratuit serviciile medicale oferite în policlinici (ambulatorii de specialitate) și în spitale, dacă aceste servicii nu fac parte din programele naționale. În pachetul de bază sunt incluse vaccinul pneumococic gratuit, care li se face copiilor între vârsta de patru luni și 24 de luni (o doză din acest vaccin costă, în prezent, între 150 și 300 lei), un pachet suplimentar pentru progra-mele naționale de sănătate, cum ar fi cel pentru cancer, diabet, HIV, SIDA, boli rare, tuberculoza (care va fi des-tinat tuturor, asigurați și neasigurați, și va fi finanțat exclusiv din bugetul de stat), dar și amenzi pentru cei care nu se duc la controalele medicale preventive, care sunt gratuite și se pot face o dată la trei ani. Mai multe consultații pentru adulții de peste 40 de ani. Conform propunerilor făcute de MS, adulții de până la 40 de ani beneficiază, o dată la trei ani, de una-două consultații succesive la medicul de familie și un set de investigații la frecvență recomandată, în funcție de vârstă și de sex. Acest set de investigații recomandat include consultații anuale de cardiologie pentru populația cu risc normal, testul Babeș Papanicolau și testul HPV pentru femei cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, o dată la cinci ani, testarea colesterolului o dată la cinci ani, evaluarea periodică a indicelui de masă corporală, a comportamentelor cu risc, cum ar fi fumat, dietă, consum de alcool, a contracepției sau a depresiei. Față de persoanele cu vârste sub 40 de ani, adulții de peste 40 de ani mai primesc, pe lângă setul de investigații, încă o consultație la medicul de familie și alte servicii de prevenție. De exemplu, după 45 de ani pacienții cu risc normal primesc aspirină pentru prevenția bolilor cardiovasculare, iar femeile de peste 50 de ani pot face mamografie la fiecare doi ani, pentru a preveni cancerul mamar.

Lista bolilor "gratuite"

Lista bolilor pentru care pacienții vor beneficia de gratuitate doar în caz de risc crescut include: diabetul; anevrismul abdominal la bărbații de peste 65 de ani; bolile cu transmitere sexuală; gripa pentru pacienții până la 65 de ani, după care devine un serviciu anual gratuit; pneumonia. De asemenea, pe aceasta listă sunt trecuți pacienții cu risc de creștere a colesterolului, beneficiind de gratuitate doar bărbații de până la 35 de ani și femeile de până la 55 de ani.

Servicii medicale esențiale

Consultațiile preventive pentru supravegherea stării de sănătate a copilului și adolescentului fără probleme de sănătate sunt considerate serviciile medicale esențiale. Copiii de până la doi ani beneficiază de opt consultații, de la naștere până la împlinirea a doi ani, după care vor face doar câte o vizită, anual. De asemenea, sunt considerate esențiale vaccinările copiilor, imunizările incluzând BCG, hepatita B, po-liomelita, difteria, tetanos, pertu-sisul, rujeola sau oreionul, rubeola, etc. Și asistența prenatală este cuprinsă în serviciile medicale esențiale, recomandându-se opt vizite prenatale de rutină pentru gravida cu risc scăzut. Investigațiile paraclinice și tratamentele spe-cifice sarcinii sunt eligibile în inter-valul de timp de la momentul în care gravida este luată în evidență de către medicul de familie, primul trimestru de sarcină și până la patru săptămâni de la naștere.

Cine se mai poate interna

În ce privește spitalizările, pacienții se pot interna o zi, dacă au o stare generală bună, nu prezintă comorbidități cronice necontrolate, au vârsta între șase luni și 70 de ani, precum și riscuri de transport la domiciliul post-intervenție. În cadrul acestui tip de spitalizare, se permite efectuarea intervențiilor chirur-gicale și a procedurilor diagnostice și/sau terapeutice invazive sau semi-invazive programate în regim de in-ternare de maximum 12 - 24 de ore și care necesită obligatoriu anestezie locală sau generală. Pentru spitalizarea peste 24 de ore, în pachetul de bază vor fi asigurate acele afecțiuni pentru care prin serviciile prespitalicești existente nu se pot rezolva cazurile. Potrivit proiectului legislativ, unele spitalele vor trebui să reducă gradual internările mai lungi de-o zi pentru pacienții cu diagnostice precum zona zoster și rujeola, ambele fără complicații, hepatita, anemia, tumora malignă a pielii, bolile de tiroidă, diabetul fără complicații și sub control, diareea, malnutriția ușoară, depresia recurentă, unele forme de angină pectorală, hemoroizii fără complicații, faringita acută, nespecificată, amigdalita acută, nespecificată, pneumoniile, bronșitele, astmul, abcesul, parodontoza, gastritele, constipația, colecistele, dermatita etc.

Comentează știrea

europeanu
17 octombrie 2013
Moca-ngrasa

Gratis ??? Tiganii hotului de mazare si cei ai porcului obosit si betiv.Restul ? Cine are zile scapa...

FONDURI UE
17 octombrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

AFACEREA TA
17 octombrie 2013
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

AFACEREA TA
17 octombrie 2013
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati:www.cultivareaciupercilor.ro

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Septembrie 2013
Stire din Monden : Alexandru Arșinel, internat din nou în spital
Pagina a fost generata in 0.3936 secunde