Ce simptome manifestă copiii infectați cu Covid-19

220
Ce simptome manifestă copiii infectați cu Covid-19 - covidcopiisursaunicef-1629218169.jpg

Articole de la același autor

Specialiștii din domeniul sănătății continuă să cerceteze modul în care infecția cu virusul Sars-CoV-2 afectează copiii. Până acum, precizează sfatulmedicului.ro, s-a stabilit doar faptul că riscul de îmbolnăvire severă este mai mic la copii decât la adulți. În plus, dovezile actuale sugerează că majoritatea copiilor cu Covid-19, indiferent de vârstă, vor avea simptome ușoare, similare cu cele ale unei răceli.

Totuși, pot exista cazuri în care cei mici sunt asimptomatici sau pot dezvolta manifestări ce vor avea ca indicație internarea în spital. Deși majoritatea adulților raportează febra în cazul infecției, această manifestare este mai puțin frecventă în rândul copiilor. Pe lângă febră, copiii pot prezenta tuse, dificultăți de respirație, rinoree și dureri în gât. Cu toate acestea, și aceste simptome sunt mai rare în cazul copiilor decât în cazul adulților. În plus, pot fi prezente și pierderi ale gustului și mirosului, dar și simptome digestive, precum vărsături, diaree sau greață. În același timp, copiii cu Covid-19 pot dezvolta și dureri musculare sau de cap, dar și schimbări de comportament. Astfel, se poate observa faptul că cei mici vor plânge mai des și vor avea o stare de dispoziție alterată. Anxietatea poate fi prezentă, mai ales în cazul în care copilul înțelege faptul că infecția poate fi periculoasă.

În ceea ce privește simptomatologia Covid în cazul bebelușilor, aceasta este caracterizată tot prin manifestările unei infecții ale tractului respirator superior. Astfel, și în acest caz pot fi prezente tusea, febra, durerile în gât, rinoreea și strănutul. De asemenea, durerile musculare pot provoca plâns frecvent și tulburări de somn. În plus, durerea și febra pot produce probleme digestive, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac. (M.Ș.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0795 secunde