Ce riscuri implică refuzul vaccinării copiilor

192
Ce riscuri implică  refuzul  vaccinării copiilor - ceriscuriimplica-1433515687.jpg

Articole de la același autor

Vaccinarea a devenit unul dintre cele mai delicate subiecte medicale ale prezentului. Deși medicii atrag atenția asupra reapariției unor boli extrem de grave care au revenit deși erau considerate eradicate, refuzul părinților de a-și vaccina copiii este tot mai des întâlnit.

În acest sens, Ministerul Sănătății și reprezentanții Societății Naționale de Medicină de Familie au inițiat un proiect care va reglementa situația imunizărilor în România. Proiectul a fost bazat și pe numeroasele sesizări venite din partea specialiștilor cu privire la scăderea numărului de vaccinări din ultimii ani. Deși inițiativa a stârnit reacții negative din partea unor părinți, aceasta este susținută de medicii de familie, care din acest an vor prelua și calendarul de vaccinări realizate până acum de medicina școlară.

"Trebuie să existe o responsabilizare a părinților de a aduce acești copii la vaccinare. Avantajul la școală era că erau toți adunați, la noi există riscul să nu se prezinte la vaccinare, ducând la o scădere și mai mare a ratei de imunizare, ceea ce este foarte grav, pentru că ar însemna că ajungem la o limită îngrijorătoare. Sper că și aprovizionarea cu vaccinuri din programul național de imunizări să fie constantă, corectă și completă, astfel încât să nu avem foarte mulți copii de recuperat la vaccinat", a precizat dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicină de Familie.

Și medicii constănțeni susțin acest demers și spun că refuzul imunizării este un gest iresponsabil pentru care cineva trebuie să plătească.

"Riscurile pe care le prezintă lipsa imunizării sunt uriașe, iar refuzul este un act de inconștiență. De altfel, vaccinarea a devenit o problemă de sănătate publică în România, iar un astfel de proiect ar fi binevenit", a precizat dr. Cristina Mihai, medic primar pediatru, șefa secției de pediatrie din cadrul secției de pediatrie a Spitalului Județean Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5718 secunde