Cât costă viața bolnavilor de hepatită C? Tratamentul salvator există, statul nu vrea să îl cumpere

597
1
Cât costă viața bolnavilor de hepatită C? Tratamentul salvator există, statul nu vrea să îl cumpere - bolnaviidehepatitac-1434594338.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 400 de dosare medicale se află, în prezent, înscrise la Casa de Asigurări de Sănătate Constanța pentru decontarea tratamentului hepatitei C. Toate acestea sunt ale unor bolnavi care suferă de ciroză hepatică sau hepatită cronică. Numărul bolnavilor care au însă nevoie de tratament este mult mai mare, iar timpul de așteptare pentru aprobarea dosarului poate ajunge chiar și la doi ani.

În Constanța sunt 15 medici primari care au în evidență de mai bine de 10 ani, aproximativ 4.500 de bolnavi de hepatită C. Dintre acești bolnavi, doar 400 au depuse dosarele la Casa de Asigurări de Sănătate pentru decontarea tratamentelor, ei având forme de boală extrem de grave. De altfel, principala problemă a acestor pacienți este accesul la terapia care vindecă boala, un tratament extrem de costisitor, pentru care Ministerul Sănătății nu a găsit încă fonduri.

"Principala terapie e pacienților cu hepatită din România și din Constanța este dubla terapie, însă, din păcate, aceasta este foarte greu de suportat, iar costurile pentru tratarea efectelor adverse sunt destul de ridicate. Accesul pacienților la tripla terapie, adică cea mai modernă, ar însemna șansa la vindecare pentru mulți dintre acești bolnavi. Pe de altă parte, trebuie să amintim faptul că avem în evidențe 12 pacienți constănțeni care s-au vindecat complet după ce au urmat acest tratament, însă au beneficiat de el prin intermediul unor studii puse în practică de firmele producătoare ale medicamentului", a precizat dr. Sorin Ru-gină, medic primar infecționist în cadrul Spitalului de Boli infecțioase Constanța.

Cea mai gravă formă de boală

Hepatita C este o inflamație a ficatului cu evoluție lentă și asimptomatică. Principalul simptom al acestei afecțiuni este oboseala cronică, motiv pentru care, peste 90% dintre pacienți sunt diagnosticați în stadii avansate de boală.

"Deși evoluția bolii este foarte lentă, adică pacientul ajunge la ciroză hepatică în aproximativ 20-30 de ani de la infectarea cu virusul hepatic, 85% dintre bolnavi ajung la stadiul de hepatită cronică, adică au nevoie de tratament susținut. Boala este specifică mai ales vârstei a 3-a, adică peste 60 de ani, iar fondul de sănătate decontează tratamentul pentru pacienții cu fibroză moderată și avansată. Din acest motiv, suntem singurii medici, noi și infecționiștii, care în loc să tratăm pacientul într-un stadiu de boală incipient, îl tratăm când este foarte grav.

Dacă la începutul anilor ’90 eram printre primii din Europa la tratamentele pentru hepatită, acum am ajuns ultimii. Ca să nu mai vorbim de faptul că pacienții au așteptat doi ani un tratament care nu a mai fost introdus pe piață.

În prezent, deși există tripla terapie pentru hepatită, care este interferon free, adică nu conține interferon, nu are efecte adverse și rata de vindecare ajunge la 100%, pacienții nu au acces la ea", a precizat dr. Eugen Dumitru, medic primar gastroenterolog în cadrul centrului de gastroenterologie, hepatologie și endoscopie digestivă Gastromond.

Potrivit specialiștilor constănțeni, costurile acestei terapii variază de la 1.000 la 80.000 de euro, așa cum sunt utilizate în alte țări, costuri care momentan nu pot fi susținute de țara noastră, deși acest tratament - minune este nu doar o descoperire revoluționară în medicină, ci și singura șansă la supraviețuire a bolnavilor de hepatită C.

Comentează știrea

constantean
18 iunie 2015
felicitari

Tot respectul pentru omul si profesionistul dr Eugen Dumitru.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3921 secunde