Boli ce se declanșează de la frig

3594
Boli ce se declanșează de la frig - femeiefrigceai-1328192096.jpg
Vremea rece din ultima perioadă poate afecta organismul în diferite feluri. Pe lângă gripe, răceli și alte infecții de sezon, atât bărbații, dar mai ales femeile, se pot îmbolnăvi de infecții urinare și cistite.

Din cauza frigului, vezica urinară se inflamează, ceea ce provoacă disconfort și chiar durere, apare senzația persistentă de a urina, febra scăzută, un sentiment de presiune în zona abdo-menului inferior, dar și o senzație de arsură în timpul urinării.

Femeile suferă mai des de infecții urinare Infecțiile urinare sunt mai frecvente iarna deoarece sistemele de termoreglare ale corpului sunt suprasolicitate și astfel, imunitatea scade, iar organismul devine mai vulnerabil.

Femeile sunt mai expuse acestor infecții urmare a distanței foarte mici dintre ori-ficiul uretral și cel vaginal, ce facilitează pătrunderea bacteriilor în uretră. Acest lucru se poate întâmpla din cauza constipației, a igienei deficitare, a dușurilor vaginale după contactul sexual, dar și a aportului redus de lichide.

În cazul copiilor, udarea accidentală a patului poate fi un semn de infecție a tractului urinar, mai ales dacă fenomenul are loc atât noaptea cât și ziua.

Când trebuie să ne prezentăm la doctor

Serviciile medicilor trebuie solicitate de urgență în cazul în care senzația de a urina este stringentă, frecventă sau dureroasă, durează câteva ore sau dacă se observă sânge în urină. Printre simptomele cistitei se numără și durerile de spate, febra, frisoanele, greața și vărsăturile.

De asemenea, cei care au mai fost diagnosticați în trecut cu o infecție urinară și prezintă simptome similare cu cele precedente, trebuie să consulte specialistul. Părerea medicului este necesară și în cazul în care semnele cistitei apar după încheierea unei cure cu antibiotice.

Cum putem preveni infecțiile tractului urinar

Pentru a evita îmbolnăvirile pe timpul rece este bine să consumați cât mai puțin alcool, cafea și sucuri din comerț sau să le înlocuiți cu ceaiuri calde, limonade, apă plată și lapte. Chiar și în sezonul rece nu trebuie să uitați să beți cel puțin doi litri de lichide pe zi, recomandă medicii.

Totodată, igiena personală este extrem de importantă în prevenirea cistitei. Zonele intime trebuie spălate în fiecare zi și trebuie evitate produsele de îngrijire cu substanțe iritante. Specialiștii recomandă gelurile intime pe bază de mușețel, gălbenele sau echinaceea.

În cele din urmă, pentru a preveni infecțiile urinare, medicii insistă asupra evitării pe cât posibil a frigului.

Remedii naturiste pentru a combate cistita

Femeile care sunt afectate de această boală se pot vindeca mai repede și cu ajutorul unor tratamente naturiste. De exemplu, timp de trei săptămâni se iau câte cinci picături de tinctură de ienupăr sau coacăze negre pe zi. Totodată, sucul de afine este foarte util în tratarea infecțiilor urinare. Un alt tratament constă în consumul zilnic al unei căni cu ceai de gălbenele sau ienupăr, fără zahăr, timp de cel puțin o săptămână. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Februarie 2012
Stire din Fun : Boala lui Calache
Miercuri, 01 Februarie 2012
Stire din Social : Oamenii gerului
Pagina a fost generata in 0.2525 secunde