Arnica poate fi utilizată sub formă de pansament cicatrizant pentru răni

172
Arnica poate fi utilizată sub formă de pansament cicatrizant pentru răni - arnica2-1624559482.jpg

Articole de la același autor

Arnica este o plantă benefică pentru organism și este indicată pentru o gamă largă de afecțiuni. Popular, în funcție de regiune, aceasta este cunoscută și sub denumirile de: carul-pădurilor, iarba cascadelor, iarba soarelui, iarba căderilor sau carul-zânelor. Cele mai importante sunt florile sale, care se culeg în iunie - iulie, se usucă și stau la baza a numeroase remedii pentru o plajă largă de afecțiuni.

În principal, petalele conțin ulei volatil, colină, alcooli triterpenici, coloranți naturali etc. Extrasele din această plantă pot fi administrate atât pe cale internă, cât și externă. De exemplu, din florile de arnică se poate prepara o tinctură care, diluată cu apă, poate fi utilizată sub formă de pansament cicatrizant pentru răni, datorită substanțelor antiseptice, antibacteriene, antifungice și antiinflamatorii din conținutul ei.

Floarea medicinală este recunoscută pentru rolul ei de stimulent al procesului de regenerare a țesuturilor, grăbind vindecarea rănilor.

Aceeași tinctură de arnică este recomandată ca adjuvant și în tratamentul unor afecțiuni respiratorii, precum faringite, bronșite, amigdalite, sinuzite etc. Când vorbim de infecții în gât, arnica este recomandată pentru gargară. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8261 secunde