A început testarea gratuită a constănțencelor, pentru cancerul de col

704
1
A început testarea gratuită a constănțencelor, pentru cancerul de col - medstar20003-1354224510.jpg
Încă de acum o lună, specialiștii de la centrul medical Medstar 2000 din Constanța au început screeeningul de depistare a cancerului de col uterin. Până în prezent, în cadrul clinicii, au beneficiat de acest program peste o mie de constănțence. 

"Medicii de familie vor informa pacientele din grupa de vârstă 25-64 ani, asimptomatice, cu sau fără antecedente ginecologice în patologia cancerului de col uterin. Vor beneficia de gratuitate în cadrul Centrului medical Medstar 2000, pacientele ale căror medici de familie au contract cu această clinică. Când se va face recoltarea prin testul Babeș - Papanicolau, fiecare pacientă va primi un formular tip. Rezultatele testului vor fi transmise atât pacientei, cât și medicului de familie. Dacă rezultatul este bun, screening-ul se încheie, însă dacă aceasta este modificat, pacienta va fi îndrumată către medicii ginecologi din Centrul medical Medstar 2000, investigată suplimentar și programată pentru o intervenție chirurgicală" a explicat dr. Mihaela Buriu, managerul proiectului în cadrul clinicii. 

Pentru că aceste investigații suplimentare nu sunt decontate în cadrul programului național de screening, pacientele vor achita contravaloarea acestora. 

În perioada următoare, și în cadrul Spitalului Clinic Județean Constanța va demara acest program, astfel încât un număr cât mai mare de constănțence să poată beneficia de investigații. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Octombrie 2012
Stire din Sănătate : Cum prevenim apariția cancerului
Pagina a fost generata in 0.1938 secunde