Iohannis cheamă partidele la consultări pe tema Legilor Justiției

Duminică, 21 Octombrie 2018
246
Președintele Klaus Iohannis intenționează să-i cheme la consultări, în această săptămână, pe liderii partidelor parlamentare, pe tema legilor Justiției, au declarat pentru Agerpres surse politice.

Șeful statului a solicitat Parlamentului să țină cont de opiniile Comisiei de la Veneția și să reevalueze modificările aduse legilor Justiției, dar și Codurilor Penale și de Procedură Penală, pentru ca "impactul negativ asupra Justiției și a statului de drept să înceteze".

Iohannis consideră că aspectele foarte grave reținute de Comisia de la Veneția cu privire la modificările aduse legilor justiției și codurilor penale reprezintă un semnal fără echivoc, de care actuala guvernare și majoritate parlamentară trebuie să țină cont pentru a nu împinge România pe o direcție incompatibilă cu valorile Uniunii Europene.

"Cele două opinii ale acestui for european sunt extrem de critice și confirmă, așa cum era previzibil, toate neregulile sesizate de mai bine de un an de zile de către Președintele României, de opoziția parlamentară, de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători și procurori", se arată într-un comunicat.

De asemenea, președintele a condamnat ferm "comportamentul iresponsabil" al ministrului Justiției, Tudorel Toader, precizând că acesta "și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție".

"Președintele Klaus Iohannis condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiției, care, sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția în cuprinsul Ordonanței de Urgență 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni", adaugă comunicatul citat.

Pagina a fost generata in 0.2952 secunde