Primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu:

"Ziua Satului Lazu este un prilej pentru ca fiii satului să se revadă"

319

Articole de la același autor

În fiecare an, Înălțarea Domnului este o zi specială pentru locuitorii din satul Lazu, care aparține de comuna Agigea. Pe lângă faptul că este hramul lăcașului de cult, tot în această zi este și "Ziua Satului Lazu".

Credincioșii s-au strâns, ieri, la biserica din localitate, unde au participat la slujba oficiată de preotul din sat, alături de care s-au mai aflat și alți preoți și diaconi. Totodată, alături de enoriași a fost prezent și primarul Cristian Cârjaliu. La final, după predica preotului, edilul le-a spus celor prezenți că le dorește sănătate și multă putere de muncă. În plus, le-a adus la cunoștință că fiecare bănuț pe care îl are administrația publică locală trebuie chivernisit, deoarece numai așa se pot realiza cât mai multe lucruri bune pentru locuitori.

"Dacă vă uitați cu atenție, s-a început pictura în interiorul bisericii, din ce am înțeles, peste câteva zile va fi gata. De asemenea, se fac lucrări pe exterior, însă nu vom mai putea aloca foarte mulți bani de la bugetul local. Poate ați văzut și dumneavoastră că, atunci când vrei să faci lucruri bune, imediat apare un domn procuror care te ia la întrebări", le-a spus enoriașilor edilul Cristian Cârjaliu.

Și, așa cum este obiceiul, deoarece a fost o zi importantă și pentru biserică, și pentru întregul sat, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească, desfășurată în sala de sport a localității.

"Ziua Satului Lazu este un prilej de bucurie pentru locuitori. Este o zi specială pentru noi toți și în mod special pentru locuitorii din satul Lazu. De asemenea, este un prilej pentru ca fiii satului să se revadă. Este un obicei pe care încercăm să-l perpetuăm, cu atât mai mult cu cât, în 1987, localitatea Lazu era propusă pentru a fi desființată. Așadar, astăzi, este un prilej de bucurie, motiv pentru care, așa cum este tradiția, s-a pregătit și o masă cu bucate alese", a spus primarul Cristian Cârjaliu, care i-a invitat pe toți cei prezenți la agapa frățească.

Dacă, în 1987, satul Lazu ar fi putut fi șters de pe hartă, astăzi, în acest loc trăiesc 1.500 de locuitori. Drept urmare, atunci când se fac proiecte pentru comuna Agigea, de pe lista de priorități nu lipsesc nici cele prevăzute pentru satul Lazu.

"De curând, a fost finalizat proiectul ce viza iluminatul public în satul Lazu și sunt tare fericit deoarece s-a putut face cu bani puțini. Peste câteva zile va fi gata și în Agigea. Totodată, în satul Lazu avem în vizor proiecte ce cuprind canalizarea și asfaltarea", a mai spus primarul Cristian Cârjaliu.

De partea cealaltă, credincioșii prezenți la hramul bisericii care au cinstit și "Ziua Satului Lazu" s-au bucurat că nu au fost uitați, iar această sărbătoare, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, a fost marcată așa cum se cuvine. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4221 secunde