Președintele USR, Dan Barna:

"Vom lua, curând, o decizie asupra candidatului comun al USR-PLUS la prezidențiale"

199
Președintele USR, Dan Barna, a afirmat, sâmbătă, la Congresul Uniunii, că probabil în următoarele două săptămâni se va lua o decizie privind candidatul comun al Alianței USR-PLUS la prezidențiale.

Întrebat de jurnaliști, după ce a fost desemnat candidat al USR la alegerile prezidențiale, de ce nu s-a reușit o variantă de tandem cu PLUS și nu una în care fiecare formațiune alege un candidat la prezidențiale, Dan Barna a răspuns: "E exact același mecanism pe care l-am folosit cu foarte mare succes și la europarlamentare. Și acolo fiecare dintre cele două partide și-a ales candidații pentru europarlamentare pe mecanisme proprii, ne-am întâlnit, am stabilit o ordine pe listă și am obținut rezultatul acela care ne dă foarte mare încredere și care arată că România vrea aer proaspăt și credibilitate în politică. Suntem în aceeași situație. Cele două partide își respectă mecanismele statutare și modalitățile de desemnare a candidaților și probabil în următoarele două săptămâni vom avea și o decizie în alianță asupra candidatului comun al Alianței USR-PLUS. Cu certitudine, Alianța USR-PLUS va avea un candidat unic la președinția României".

El a precizat, referitor la negocierile dintre USR și PLUS, că obiectivul lor e să guverneze în 2020.

"Toate eforturile de până acolo sunt pași pentru atingerea acestui obiectiv. Am avut alianța electorală pentru europarlamentare, am trimis la Bruxelles oameni care nu ne mai fac de râs, vom avea un candidat unic la prezidențiale. În cadrul negocierilor pentru alianța politică vorbim și de locale și de alegerile parlamentare tocmai pentru ca cel mai târziu la finalul anului, la alegerile generale, să avem o guvernare USR-PLUS", a menționat Barna, citat de Agerpres.

El a adăugat că există un acord formal în cadrul negocierii asupra unui tandem președinte-premier.

"Suntem pe un acord formal în cadrul negocierii asupra unui tandem. Unul dintre partide va avea candidatul la prezidențiale, celălalt partid va avea candidatul în tandem în această campanie pentru poziția de premier. Vom vedea ce va rezulta în urma analizei și discuției pe care o avem în această perioadă, suntem pregătiți pentru abordarea aceasta tip tandem", a declarat Dan Barna.

XXX

Cei peste 500 de delegați la Congresul USR l-au validat, sâmbătă, pe președintele formațiunii, Dan Barna, drept candidat pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

În cursa internă pentru desemnarea candidatului la prezidențiale au mai fost înscriși Mihai Goțiu, Dragoș Dinulescu și Dumitru Stanca.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4508 secunde