Vlad Voiculescu: Există diferenţe fundamentale între numerele COVID raportate şi cele reale

Vineri, 16 Aprilie 2021, 13:03
383
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, susține că „există diferenţe fundamentale” între cifrele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din cauza COVID. Voiculescu a afirmat vineri că a început o investigație în acest sens, pe care nu a finalizat-o, și îl invită pe premierul Florin Cîțu, care este și ministru interimar al Sănătății, să „revadă metodologia” de raportare a deceselor.


„Avem un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferinţă de presă vineri.


Vlad Voiculescu a făcut vineri primele declarații după ce a fost demis de la conducerea Ministerului Sănătății. El a spus că încheie cele 113 zile de mandat, care a fost o perioadă de ciocniri ale mentalităților.


Pagina a fost generata in 0.4216 secunde