Video VIDEO / Gabriela Firea și-a suspendat pagina de Facebook după ce a fost huiduită pe Arena Națională
6279
Articole recomandate
Horia Constantinescu, despre PSD Constanţa: "Cred că m-am făcut înţeles că nu am venit să lupt împotriva Organizaţiei"
17 Aprilie 2024
Asociaţia de Dezvoltare Durabilă, pe un butoi cu pulbere. Președintele CJC, Mihai Lupu, a depus plângere penală
17 Aprilie 2024
Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală
15 Aprilie 2024
Tribunalul Constanța: Luni vor fi desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorilor acestora
14 Aprilie 2024
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a suspendat luni seara pagina oficială de Facebook după ce aceasta a fost huiduită pe Arena Națională. Cu puțin timp în urmă Firea publicase un mesaj în care explica că evenimentul a încercat să fie compromis de către sorosiști, reacția fiind criticată apoi de către mii de internauți.
Luni seara, Simona Halep a fost ovaționată de peste 15.000 de suporteri care au venit să o aplaude pe campioana de la Roland Garros. După ce primarul Capitalei a urcat pe scenă și i-a oferit Simonei cheia Bucureștiului, Gabriela Firea a fost huiduită până ce a părăsit Arena Națională. Mai târziu, primarul publica pe pagina oficială de Facebook un mesaj în care explica că sorosiștii au încercat să compromită evenimentul. La scurt timp după, internauții au criticat reacția lui Firea prin mii comentarii jignitoare la adresa acesteia. "Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puțin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ținută, pe Arenă Națională, în cadrul căruia marea noastră campioana Simona Halep să poată prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriașă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineață, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acțiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de știri false și comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost și copii, la un festival al urii și dezbinării. Când am declarat-o Cetățean de onoare al Municipiului București, mulți au strâmbat din nas. Și au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam așa cum merită, ar fi spus că sunt aroganta și că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinați cu entuziasm de cetățeni și sunt recompensați prin intermediul autorităților de la acel moment : ministru, primar, președinte de federație etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul față de valorile noastre. Repet, dacă nu organizăm nimic și nu ofeream Cheia Orașului într-un cadru festiv, aveam să fiu certata că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de roman și primar, nici așa nu a fost bine... pentru unii. Echipe de cetățeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenți, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei și din respect pentru performanta sa uriașă, puteau lăsa o jumătate de oră ură la poarta Arenei Naționale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanță. Nu despre câți bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureștiul într-un oraș sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulți sunt oameni civilizați, democrați, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt. În rest, și mâine este o zi! Și mâine e o zi de muncă! Și mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoși, că putem avea credință și că putem ierta. Ai câștigat, continuă! Ai pierdut, continuă!" a scris Gabriela Firea pe Facebook, potrivit Adevarul.ro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 12 Iunie 2018
Luni, 11 Iunie 2018
Marţi, 12 Iunie 2018
Marţi, 12 Iunie 2018
Marţi, 12 Iunie 2018
Luni, 11 Iunie 2018
Duminică, 10 Iunie 2018
Luni, 11 Iunie 2018
Luni, 11 Iunie 2018
Luni, 11 Iunie 2018
Sâmbătă, 09 Iunie 2018
Sâmbătă, 09 Iunie 2018