Victor Ponta: Pro România va creşte în opoziţie până în 2024

Marţi, 08 Septembrie 2020
111
Partidul Pro România nu va accede la guvernare după alegerile parlamentare din luna decembrie, ci va face opoziţie până în 2024, a declarat marţi, la Botoşani, preşedintele acestei formaţiuni politice, Victor Ponta, potrivit Agerpres.


Potrivit acestuia, Pro România nu va guverna nici alături de PSD, nici de altă formaţiune politică, ci "va creşte în opoziţie", având ca obiectiv să câştige toate scrutinurile electorale de peste patru ani.


"Pro România va creşte în opoziţie până în 2024, când vreau să fie cel mai important partid din România şi să câştige alegerile locale, europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale. Acolo se creşte, când rezişti. Altfel, să te duci imediat la putere... Să ce? Să ne dea şi nouă două funcţii. Dacă voiam, ne dădeau, nu era nicio problemă, dar nu de asta am construit Pro România, ca să primim două-trei funcţii. Am altă vârstă decât Băsescu ca să... Poate pe Băsescu îl înţeleg. E bătrân, se vinde şi el cui îi mai dă ceva, dar eu nu am această problemă şi nu doresc să fac chestia asta şi sper să nu ajung la bătrâneţe. Sper să mă retrag şi să nu ajung ca Băsescu", a afirmat Ponta.


Pe de altă parte, liderul Pro România şi-a manifestat convingerea că viitoarea guvernare va fi impusă de preşedintele Klaus Iohannis, având în componenţă partidele de dreapta.


"Domnul Iohannis o să vrea cu orice preţ să îşi ţină guvernul domniei sale, dar la un guvern PNL, care într-un an de zile a arătat că e foarte slab, se va mai adăuga o nenorocire. Se va adăuga şi USR, PMP-ul lui Băsescu, eventual şi UDMR. O să fie ca în '97 la Convenţia Democratică. O să vedeţi scandal mult şi realizări zero. Pe partea cealaltă, eu îmi doresc - şi o să o spun tot timpul - o stângă unită, modernă, dar deocamdată noi ne luptăm cu PNL şi ei se luptă cu noi", a adăugat Victor Ponta. 


Pagina a fost generata in 0.253 secunde