Vicepreședintele CSM va fi ales săptămâna aceasta

883
Alegerea vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost amânată pentru săptămâna acesta, ședința de vineri fiind suspendată din lipsă de cvorum, a anunțat noul președinte al CSM, Oana Schmidt Hăineală, potrivit Mediafax.

Hăineală a mai spus că pentru funcția de vicepreședinte al Con-siliului au fost depuse două candidaturi, de către judecătorii Alina Ghica și Cristi Dănileț.

Ședința de vineri a fost amânată după ce plenul CSM a respins solicitarea de revocare a hotărârii prin care Oana Schmidt Hăineală a fost învestită ca președinte al Consiliului.

Cererea a fost respinsă cu 11 voturi "împotrivă" și șapte "pentru".

Solicitarea de revocare a învestirii Oanei Hăineală ca șef al CSM fusese formulată de către secția pentru judecători a CSM. Judecătorul Horațius Dumbravă a afirmat că s-a produs evident un blocaj instituțional, motiv pentru care trebuie reluată întreaga procedură.

În acest context, judecătorul Cristi Dănileț a anunțat că își depune candidatura pentru funcția de vicepreședinte al CSM, pentru a fi eliminat astfel blocajul survenit.

Dănileț a declarat că își asumă proiectul Oanei Schmidt Hăineală - cea care a ocupat, până vineri, funcția de vicepreședinte.

Anterior, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, în ședința de vineri a Plenului CSM, președinte al Consiliului, după care candidatura judecătoarei Alina Ghica pentru funcția de vicepreședinte nu a întrunit numărul de voturi minim necesar, respectiv zece, pentru a fi aleasă.

Hăineală a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri CSM.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Ianuarie 2013
Stire din Politică-Administrație : CSM își alege azi noua conducere
Pagina a fost generata in 0.2185 secunde