Vicepremierul Sevil Shhaideh: "Proiectul privind regionalizarea nu a fost abandonat"

321
3
Vicepremierul Sevil Shhaideh:
Proiectul privind regionalizarea nu a fost abandonat, dar pentru implementarea lui este necesar ca mai întâi să se facă o revizuire a Constituției, a afirmat vineri, la Pitești, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

"Planul pe care îl știți legat de regionalizare nu s-a oprit, dar ca să poată fi pus în implementare, principala modificare care se im-pune este revizuirea Constituției. Deci legislația este pregătită pen-tru partea de regionalizare, pentru a putea dezbate mai departe legislația, trebuie să avem un proiect de revizuire a Constituției", a declarat Sevil Shhaideh într-o conferință de presă.

Vicepremierul a adăugat că reorganizările care au avut loc în ultimii ani la nivelul structurilor teritoriale ale unor ministere și agenții guvernamentale nu au legătură cu proiectul de regionalizare.

"Modul de organizare a aparatului central nu are legătură cu proiectul de regionalizare pe care îl cunoașteți din anul 2013. Era cu totul și cu totul altă discuție", a precizat Shhaideh.

Comentează știrea

EGO
18 februarie 2017
Regiuni

Care regiuni,SE

EGO
18 februarie 2017
Regiuni

Care regiuni,SE

EGO
18 februarie 2017
Regiuni

Care regiuni,SE,NV,SSE,NNEetc.,sau regiunile traditionale romanesti:Dobrogea,Bucovina,Banat,etc. ??

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.3007 secunde