USR-PLUS Constanța vrea să depolitizeze instituțiile din subordinea autorităților locale

641
USR-PLUS Constanța vrea să depolitizeze instituțiile din subordinea autorităților locale - usrplus-1607540742.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanţii USR-PLUS din Constanţa au transmis, ieri, că propunerile lor pentru funcțiile de membri în Consiliul de Administrație al noii companii care se va înființa în locul RADET vor fi făcute în urma unui concurs de cv-uri.

„Urgența este dată de faptul că în perioada scurt următoare Consiliul Local se va reuni pentru a vota înființarea noii societăți. Înființarea companiei este urgentă deoarece vechea administrație nu a făcut asta la timp, iar acum riscăm să pierdem fondurile europene. Am promis în campania electorală de la alegerile locale că vom aduce o schimbare radicală a modului de funcționare a instituțiilor. Avem nevoie de instituții eficiente, care să acţioneze transparent, profesionist, în interesul cetăţeanului, ca partener al mediului de afaceri şi al societăţii civile”, au transmis consilierii locali din Constanţa ai USR-PLUS.

Aşadar, se caută candidați care să aibă studii superioare în domeniul ingineriei și energiei, experiență în poziții de conducere, cunoștințe de operare a sistemelor informatice, managementul echipelor complexe și multidisciplinare, cunoștințe în domeniul bugetării și execuției de bugete, bune aptitudini de negociere, stăpânirea la nivel avansat a limbii engleze şi disponibilitate imediată.

Cei interesați sunt rugați să trimită, în format electronic, un CV și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail [email protected] sau [email protected], până la data de 11 decembrie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1519 secunde