USR-PLUS are 36 de candidați pentru funcția de guvernator al Deltei Dunării

736
USR-PLUS are 36 de candidați pentru funcția de guvernator al Deltei Dunării - usrplus-1617384040.jpg

Articole de la același autor

Un număr de 36 de persoane şi-au depus candidatura pentru funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, informează USR-PLUS prin intermediul unui comunicat.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost 1 aprilie şi urmează să se desfăşoare mai multe etape de selecţie, astfel încât pe 26 aprilie să fie prezentată lista scurtă de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS.

Din cei 36 de candidaţi, 15 vor merge mai departe în faza de interviuri.

Potrivit sursei citate, procesul de selecţie, derulat de echipele Stein & Partner şi Hart Consulting, conţine mai multe etape, inclusiv aplicarea testului Hogan pentru candidaţii care trec de etapa de interviu.

„Instrumentul de evaluare a personalităţii Hogan Assessments este considerat de către specialiştii în psihologia organizaţională şi resurse umane ca fiind una dintre cele mai prestigioase metode pentru a prezice succesul ocupaţional în roluri cheie, precum cele de management”, se arată în comunicat.

Ultima etapă este cea a interviurilor finale, la care vor participa candidaţii aleşi din lista scurtă de către copreşedinţii USR-PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.

„Procesul de selecţie pentru funcţia de guvernator al ARBDD a început pe 4 februarie şi primul pas l-a reprezentat constituirea unui Consiliu Consultativ, condus de expertul în Project Management George Leca şi format din cele mai importante organizaţii non-guvernamentale, instituţii publice, entităţi care acţionează în Deltă - asociaţii de pescari, asociaţii de protecţia mediului, colectivităţi locale. Sarcina Consiliului a fost să definească atât noul mandat de management al ARBDD, cât şi elementele de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator numit de USR-PLUS”, menţionează sursa citată.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6632 secunde