Tinerii liberali din Constanța au obținut două funcții la nivel național

611
Tinerii liberali din Constanța au obținut două funcții la nivel național - pnlcomisiipnl-1433424741.jpg

Articole de la același autor

Sediul Partidului Național Liberal din București a găzduit întâlnirea de lansare a Comisiilor de Specialitate ale Tineretului Național Liberal, în cadrul căreia tinerii liberali constănțeni au obținut, în premieră pentru Filiala TNL Constanța, două funcții de coordonare ale comisiilor formate la nivel național. 


Astfel, Daniel Popa va fi coordonatorul național al Comisiei de Buget-Finanțe, iar Simona Siloci Ghimpău va coordona Comisia de Sănătate. 


"Procesul de selecție a fost unul riguros, așa cum este normal pentru o funcție cu impact național. Sunt onorat să reprezint TNL Constanța, prin atribuțiile conferite de președinția Comisiei buget-finanțe. Activitatea mea ca președinte va fi una bazată pe proiecte clare și sustenabile, comisia funcționând pe două principii: competență și responsabilitate", a declarat Daniel Popa, membru în BPM al TNL Constanța. 


La rândul său, Simona Siloci Ghimpău, membru în BPM al TNL Constanța s-a declarat încântată că va coordona Comisia de Sănătate a Tineretului Național Liberal. 


"Am fost încântată să iau la cunoștință faptul că pregătirea, dar mai ales experiența mea profesională corespunde standardelor unei comisii naționale. Această nominalizare, pentru care mulțumesc Organizației TNL Constanța, este o provocare, dar și o mare responsabilitate, pentru că activez în domeniul sănătății de mai mulți ani și cunosc problemele reale, de la firul ierbii. De aceea, îmi propun, alături de colegii medici din Constanța și din țară, nu doar să constatăm aceste probleme, ci să venim și cu soluții viabile, performante", a subliniat dr. Simona Siloci Ghimpău.


Comisiile de specialitate ale TNL au ca obiectiv găsirea de soluții practice privind implementarea programului de guvernare al Partidului Național Liberal și prezentarea acestuia opiniei publice. Mai mult, acestea își propun să asigure resursa umană pentru reprezentarea PNL în structurile executive în plan central și local. Activitatea comisiilor va începe săptămâna viitoare, urmând ca până la data de 20 iunie, acestea să prezinte un program de acțiuni.


La întâlnirea de la București au luat parte, pe langa coordonatorii comisiilor, președintele Comisiilor de Specialitate ale TNL, Mihnea Vasiliu, copreședintele TNL România, Costel Alexe, și vicepreședintele TNL România, Bogdan Bola, președinte al TNL Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3891 secunde