Tăriceanu: ALDE își dorește să fie busola economiei românești

214
Tăriceanu: ALDE își dorește să fie busola economiei românești - bzvrocalinpopescutariceanujpgmce-1476880730.jpg

Articole de la același autor

ALDE își dorește ca, în baza programului economic pe care-l propune, să fie "busola" economiei românești, a declarat copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului, citat de Agerpres.


"Vrem ca programul nostru economic să se distingă de cel al competitorilor noștri prin onestitate, seriozitate și sinceritate. (...) De aceea ne-am hotărât să ne axăm pe elemente puternice, care să dea încrederea oamenilor că acest program al nostru este unul viabil și sustenabil. Vrem să se înțeleagă bine pentru toată lumea, că fără ALDE, și din punct de vedere politic, dar și din punct de vedere economic, nu va putea economia românească să meargă bine. (...) Suntem obligați să funcționăm ca un fel de busolă, să aliniem puțin economia românească, care, astăzi, ca și întreaga țară, merge ca o navă în funcție de cum bate vântul. Vrem să fim busola economiei, să nu lăsăm lucrurile să derapeze", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, miercuri, la lansarea programului economic al ALDE, document intitulat "România — cea de-a șaptea putere economică a Europei".


Tăriceanu s-a declarat "uimit" de promisiunile regăsite în programele altor competitori electorali, că toate promisiunile legate de creșteri de pensii și salarii sunt dezirabile, dar ele trebuie să se bazeze pe creștere economică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6997 secunde