Strada Ştefan cel Mare, în şantier. Administrația locală a început lucrările de reabilitare

Luni, 05 Octombrie 2020
1636
Strada Ştefan cel Mare, odinioară o zonă preferată de promenadă, pentru constănţeni, lăsată în paragină de autorităţi şi-a pierdut strălucirea de altădată. Rând pe rând, afacerile s-au închis, magazinele au tras obloanele, iar oamenii au început să ocolească bătrâna arteră din inima Constanţei. În al doisprezecelea ceas, mai există totuşi o şansă ca aceasta să renască.

Urnit greu, cu o întârziere de mai mulţi ani, proiectul de reabilitare a străzii Ştefan cel Mare începe să se concretizeze. În cursul zilei de vineri, 2 octombrie, Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei Constanţa a emis Autorizaţia de Construcţie nr. 1372 - Organizare de şantier pentru lucrările aferente obiectivului „Acces şi mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanţa, autorizat cu AC nr. 2012/07.11.2019“. Cu alte cuvinte, încep, în sfârşit, să vină muncitorii în zonă şi se deschide şantierul.



Proiectul, iniţiat de primarul Decebal Făgădău, încă din anul 2015, are în vedere transformarea întregii artere pietonale, cuprinzând de la reabilitarea reţelelor vechi, la amenajarea de spaţii verzi, montarea de mobilier urban inteligent, camere video şi fântâni arteziene. Cea mai mare parte a sumelor necesare pentru aceste cheltuieli provin din fonduri europene, doar 2% fiind susţinute de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei este de aproape 90 de milioane de lei. La final, zona pietonală de pe strada Ştefan cel Mare va reintra pe lista destinaţiilor preferate pentru o plimbare pe jos prin municipiul Constanţa, alături de bulevardul Tomis, Piaţa Ovidiu şi faleza de la Cazino.

Concret, va fi reabilitată, modernizată şi extinsă zona pietonală, pe o suprafaţă de aproape 16.000 metri pătraţi. Vor fi realizate marcaje speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, vor fi construite fântâni arteziene şi vor fi amenajate spaţii verzi de peste 5.200 mp. În plus, va fi montat mobilier urban inteligent, cu bănci, spaţii de şedere, cişmele, dar şi cu conexiune internet wi-fi gratuit. Deşi nu va avea o pistă pentru biciclete, vor fi montate rasteluri pentru cei care aleg să iasă la plimbare şi la shopping pe bicicletă şi va fi realizată o reţea de iluminat public inteligent. De asemenea, vor fi amplasate 15 panouri de informare, iar toată zona va fi supravegheată video.

Întreaga zonă urmează să fie refăcută

În plus, lucrările vor fi continuate şi în zona adiacentă străzii Ştefan cel Mare, pe bulevardul Ferdinand şi pe strada Mircea cel Bătrân, de la intersecţia cu bulevardul Mamaia până la intersecţia cu Ferdinand. Aici vor exista benzi unice de transport public, pe o lungime de peste doi kilometri, cu marcaje speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, cu pistă pentru biciclete de peste cinci kilometri, cu 12 staţii de autobuz moderne şi iluminat public pentru carosabil, trotuare, piste de biciclete şi iluminat smart pentru trecerile de pietoni.



Autorităţile locale susţin că vor fi refăcute şi extinse şi trotuarele de pe străzile Mihai Viteazu, I.Gh. Duca, Atelierelor, Ştefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoalei 1907, Miron Costin, Ion Lahovari şi Jupiter. Deja o parte din lucrări au fost demarate.

Odată cu semnalul dat de autorităţi, se pare că şi proprietarii imobilelor vechi de pe strada Ştefan cel Mare au început să se preocupe de soarta lor. Unele sunt scoase la vânzare, cu milioane de euro, cum este cazul Hanului Balcan, altele au intrat deja în reabilitare.





Pagina a fost generata in 4.441 secunde