Social-democrații se reunesc în ședință. Gabriela Firea își așteaptă "sentința"

226
Social-democrații  se reunesc în ședință. Gabriela Firea își așteaptă
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, ieri, că, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, va fi discutată remanierea guvernului Dăncilă și că este obligatoriu ca PSD să discute situația primarului Capitalei, vicepreședintele social-democrat Gabriela Firea, care prin declarațiile sale "afectează întregul partid".

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că în ședința de astăzi a Comitetului Executiv i se vor retrage funcțiile politice.

"Mi-aștept sentința, aștept să fim convocați la Comitetul Executiv, prea mari surprize nu vor fi. Am înțeles că situația mea este deja decisă, dar voi merge", a declarat Gabriela Firea.

Întrebată la ce sentință se așteaptă, Gabriela Firea a precizat că a înțeles că urmează să i se retragă funcțiile politice, respectiv președinte al PSD București și al PSD Ilfov.

"Asta este, se trăiește și fără funcții politice. Eu am venit în PSD ca simplu membru", a mai spus Gabriela Firea.

Ea a precizat însă că nu i se pare normal ca cele două funcții să fie "scoase la mezat", atât timp cât ea nu a fost îndepărtată din ele. (C.V.M.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6311 secunde