Social-democrații nu vor vota viitorul guvern

Marţi, 15 Octombrie 2019
315
Parlamentarii PSD nu vor da votul de învestitură pentru noul guvern, decizia fiind luată în unanimitate în cadrul ultimei ședințe a PSD. 


"PSD nu va gira un Executiv al concedierilor masive, al tăierilor de pensii și de salarii, al scăderii nivelului de trai al românilor! Este responsabilitatea partidelor care au inițiat și au votat moțiunea de cenzură să își asigure majoritatea necesară pentru a susține un nou Guvern. PNL-ul și aliații săi trebuie să demonstreze românilor că știu să și construiască, nu doar să distrugă. România nu se conduce doar cu declarații politice sforăitoare, ci cu un program de guvernare, susținut de o majoritate parlamentară", se precizează într-un comunicat transmis de PSD. 


"Le transmitem partidelor în cauză să se mobilizeze și să-și asume responsabilitatea pentru învestirea unui nou Executiv, având în vedere că, potrivit propriilor declarații, orice întârziere nu aduce decât deservicii României și românilor", a adăugat sursa citată.





Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3233 secunde