Șerpăria din Inel 2. Tudorel Chesoi: "Proiectele mele sunt în favoarea constănțenilor"

2621

Articole de la același autor

Nu mai este nicio noutate că, în cartierele Constanței, sunt zone pline de bălării, zone în care șobolanii și căpușele pun în pericol sănătatea publică a celor care se aventurează pe acolo. Un astfel de loc este și cel din cartierul Inel 2, de pe strada Alexandru Gherghel, în zona blocurilor DR.

Și cum cele mai bune exemple sunt la fața locului, președintele Organizației Județene a Alianței Național Țărăniste, filiala Constanța, fostul consilier local Tudorel Chesoi, a organizat, ieri, o conferință de presă exact în zona respectivă.

Tudorel Chesoi candidează la Primăria Constanța și, alături de echipa sa, a luat la pas cartierele din Constanța pentru a identifica problemele cu care se confruntă plătitorii de taxe, dar și pentru a arăta tuturor cum arată "Constanța Reală".



În cadrul conferinței, Chesoi a criticat actuala administrație locală și a spus că este timpul pentru un alt primar, deoarece Decebal Făgădău, care se află la conducere de peste 10 ani, atât ca viceprimar, cât și ca primar, a demonstrat ce poate.

"Poate că mulți constănțeni nu știu ceea ce se întâmplă în spatele blocurilor. Aici, ca și în alte zone din Constanța, este o mizerie de nedescris. Am fost în zonele unde locuiesc conducătorii Constanței și am găsit un adevărat dezastru. Nu mi-a venit să cred că situațiile de acest gen sunt în Constanța, care era, cândva, un oraș de invidiat. De vină pentru această situație este administrația locală, condusă de Făgădău de 10 ani. Primarul și viceprimarii nu au nicio justificare pentru cum arată aceste zone, cum arată trei sferturi din orașul nostru. Este un lucru regretabil pentru că administrația publică nu numai că a uitat, ci a ignorat o mare parte a orașului. Cred că nu a avut în intenție niciodată să repartizeze fonduri pentru a înfrumuseța aceste zone.

Mi-aș dori ca viitoarea administrație, care sper să nu mai fie condusă de Făgădău, să preia proiectele mele și să le însușească, pentru că sunt în favoarea constănțenilor", a declarat Tudorel Chesoi.



El a adăugat că, în viziunea sa, acest loc ar putea fi transformat foarte ușor într-o zonă verde îngrijită, cu copăcei și flori, cu băncuțe pentru adulți și leagăne pentru copii.



Pe de altă parte, el a punctat faptul că primăria trebuie să se apropie de cetățeni și nu cetățenii de primărie. Concret, Tudorel Chesoi a spus că ia în calcul un proiect ce vizează împărțirea orașului în 10 zone care să conțină puncte de lucru ale municipalității ce ar urma să preia solicitările oamenilor.



XXX

Revenind la "șerpăria" din Inel 2, așa cum au denumit-o chiar locuitorii zonei, pentru a vedea fotografii de la fața locului puteți accesa și ediția online a ziarului nostru, pe site-ul cugetliber.ro.  




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4466 secunde