Șerban Mihăilescu, nemulțumit de decizia conducerii UNPR

378
Șerban Mihăilescu, nemulțumit de decizia conducerii UNPR - serbanmihailescu-1468759126.jpg

Articole de la același autor

Fostul vicepreședinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României, senatorul Șerban Mihăilescu, consideră că decizia conducerii partidului de a fuziona cu Partidul Mișcarea Populară este discutabilă, în condițiile în care aceasta a fost adoptată "într-o mare viteză".

Mihăilescu și-a manifestat dezamăgirea că liderii UNPR nu au consultat membrii de partid înainte de a adopta o astfel de măsură.

"Actuala conducere a făcut în așa fel încât acest lucru să fie one way. Totul a plecat de la așa-zisa negociere cu PNL. Măsurile sunt discutabile, pentru că au fost luate într-o mare viteză. Gru-parea de negociere a fost extrem de restrânsă", a afirmat fostul vicepreședinte al UNPR.

În altă ordine de idei, Șerban Mihăilescu și-a reiterat intenția de a se retrage definitiv din UNPR, dar și din viața politică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9542 secunde