Sens unic pe bulevardul Tomis, de la Victoria la Capitol. "Este un plan stabilit de specialiștii în mobilitate!"

Luni, 30 Septembrie 2019
5193
Traficul va fi modificat pe bulevardul Tomis, chiar în centrul Constanței. Autoritățile locale vor ca încă o porțiune a arterei principale să devină cu sens unic, astfel încât să nu se mai creeze ambuteiaje, iar constănțenii să fie încurajați să meargă cu bicicleta.


Consiliul Local Constanța a aprobat, în cursul zilei de ieri, indicatorii tehnico-economici pentru avizarea lucrărilor de intervenții și modernizare bulevardul Tomis, pe sectorul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Ion Rațiu. Proiectul propus urmărește eliminarea deficiențelor circulației rutiere și pietonale constatate, conform obiectivelor Planului de Mobilitate Urbană Durabilă. Se dorește astfel controlul parcării vehiculelor pe arterele principale din centrul municipiului, creșterea accesibilității pentru pietoni și extinderea zonelor pietonale, crearea infrastructurii pentru circulația bicicletelor, precum și creșterea calității și ponderii transportului public. 


"Introducerea sensului unic pe bulevardul Tomis, de la Victoria până la Capitol este o posibilă soluție de îmbunătățire a traficului în centrul Constanței, propusă de către specialiști. Vă reamintesc, planul de mobilitate a fost realizat de o companie din Marea Britanie, care a realizat planul de mobilitate și pentru Budapesta și pentru Viena, iar proiectul a fost finanțat de către Guvernul României, cu asistența Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare. Deoarece municipiul Constanța se învecinează cu Marea Neagră, tocmai de aceea specialiștii au produs, în primul rând, soluții validate în marile metropole europene.


Una dintre aceste soluții vizează împerecherea străzii Mircea cel Bătrân cu bulevardul Tomis. Cu alte cuvinte, de la Victoria, de la intersecția cu Poporului, în sus, Tomis va avea sens unic", a explicat primarul Decebal Făgădău.


Potrivit acestuia, mijloacele de transport în comun vor continua să circule pe bulevardul Tomis, în ambele sensuri, urmând ca traseele de pe strada Mircea cel Bătrân să fie eliminate. "Pentru a crește fluența traficului pe strada Mircea cel Bătrân, toate autobuzele care astăzi circulă pe Mircea cel Bătrân vor trece pe bulevardul Tomis, pe o bandă dedicată lor. Astfel încât, pe această scurtă distanță, de la Capela Militară, vom uni practic cele două stații, una în fața, una în spatele Capelei Militare, într-o singură stație, mai ales că vorbim și despre accesul la Spitalul Județean. Autobuzele vor circula pe bandă dedicată, de la Capitol până la Victoria. Pe această bandă dedicată vor avea acces doar mijloacele de transport în comun, taxiurile, mașinile de poliție, salvare și pompieri", mai spune edilul Constanței.


Trotuare reabilitate și piste pentru biciclete
Proiectul include reabilitarea trotuarelor, dar și îmbunătățirea reglementărilor circulației pietonale și a bicicletelor la traversarea secțiilor "Trotuarele nu vor avea de suferit, ba, din contră, calitatea trotuarelor va crește. Vom avea piste de biciclete astfel încât, ușor, ușor, ceea ce 


ne-am propus și în planul de mobilitate, dar și în proiectele punctuale pe care le realizăm, precum legarea stațiunii Mamaia de Parcul Tăbăcărie, Parcul Tomis II, Parcul de la teatru și zona peninsulară, să devină realitate. Tot în aceste zone vom avea și o conectivitate bună la internet", adaugă primarul Decebal Făgădău.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1554 secunde