Senatorul Remus Negoi, semnal de alarmă în privinţa Cetăţii „Carsium”. „Se pot pierde fondurile!”

1317
Senatorul USR-PLUS Constanţa, Remus Negoi, a susţinut de mai multe ori în cadrul Parlamentului faptul că cetăţile din România, dar mai ales cele din Dobrogea, sunt obiective turistice importante şi astfel trebuie protejate.

Un exemplu de acest gen este Cetatea „Carsium”, de la Hârşova, cea care ar fi trebuit să fie reabilitată. În acest caz, fondurile europene, care erau destinate pentru efectuarea lucrărilor, ar putea fi pierdute din cauza faptului că renovarea nu a început.

„Reabilitarea Cetăţii «Carsium», de la Hârşova, este blocată, iar fondurile europene destinate lucrărilor ar putea fi pierdute. Situl arheologic se află pe lista indicativă UNESCO şi există un proiect, aprobat încă din 2019, pentru restaurarea cetăţii care trebuie implementat, însă începerea lucrărilor de reabilitare întârzie. În acest moment, se aşteaptă avizul comisiei tehnice pentru a putea fi demarate procedurile de punere în valoare a monumentului. Vom atrage atenţia prin Comisia reunită a Parlamentului pentru relaţia cu UNESCO, asupra faptului că acest proiect este blocat, la doi ani de la aprobare, şi că există riscul de a pierde finanţarea europeană. În plus, trebuie să vedem ce putem face ca Legea achiziţiilor publice să permită flexibilizarea achiziţiilor pentru a fi accesate mai uşor fondurile”, a transmis senatorul Remus Negoi pe pagina sa personală de Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3409 secunde