Senatorul Felix Stroe laudă măsurile luate de ministrul Alexandru Rafila

199
Senatorul Felix Stroe laudă măsurile luate de ministrul Alexandru Rafila - stroedesprecovid2-1642706329.jpg
Senatorul PSD de Constanţa, Felix Stroe, a abordat problema cazurilor de COVID-19 care există la această oră în România.

Stroe spune că măsurile pe care ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, le-a luat de când se află pe acest post, sunt foarte bune şi mai spune că avem garanţia că valul 5 va fi depăşit.

„Cei care s-au găsit acum să acuze că nu s-au luat măsuri suficiente pentru valul 5 sunt EXACT cei care sunt responsabili pentru faptul că în valul 4 nu au existat deloc medicamente pentru tratarea pacienților COVID!? În plus, aceiași oameni care acuză acum erau mai preocupați atunci să organizeze reuniuni politice de partid, cu mii de oameni, în plin val 4 și cu 600 de decese pe zi! Acești oameni ar trebui, din decență măcar, să tacă...În prezent, prin demersurile făcute de primul cu adevărat specialist ajuns ministru, dr. Alexandru Rafila, s-au asigurat stocurile de medicamente și antivirale atât pentru spitale, cât și pentru centrele de evaluare, iar în scurt timp antiviralele - atât de solicitate - vor fi disponibile și în farmacii. În toate situațiile, medicamentele se vor acorda pe baza prescripției medicale. Suntem în valul 5, dar avem garanția că el va fi bine gestionat și că îl vom depăși. Iar în ce privește creșterea numărului de cazuri, se prezintă multe date distorsionate, fără a se ține seama de creșterea testelor efectuate ca urmare a includerii medicilor de familie în rețeaua de testare COVID. Creșterea este reală, dar nu atât de accelerată cum eronat s-a prezentat în spațiul public și e datorată în primul rând faptului că varianta Omicron e mult mai contagioasă decât cele anterioare. Contează cel mai mult numărul deceselor, care e de 8-10 ori mai mic decât în octombrie, la un număr similar de cazuri zilnice. Dacă săptămâna trecută se făceau circa 60.000-70.000 de teste pe zi, în săptămâna curentă s-a ajuns la aproape 90.000 de teste pe zi. Asta arată că măsura ministrului Alexandru Rafila de a include medicii de familie în rețeaua de testare a fost una foarte bună”, a transmis senatorul Felix Stroe pe pagina sa oficială de Facebook.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0856 secunde