Senatorul Felix Stroe, de la PSD: „Pensiile militare nu sunt pensii speciale”

2720
2
Senatorul Felix Stroe, de la PSD: „Pensiile militare nu sunt pensii speciale” - fondpsdfelixstroe23452-1641743628.jpg

Articole de la același autor

Parlamentarul constănţean Felix Stroe, liderul social-democraţilor din Constanţa, a atras atenţia, încă o dată, că pensiile militarilor nu sunt speciale şi că este nevoie de un sistem unitar de salarizare pentru toţi pensionarii.

„Semnalam, în urmă cu mai bine de un an, mai exact în noiembrie 2020, la Antena 3, faptul că pensiile militarilor sunt numite pe nedrept pensii speciale. E pensie de serviciu. Oamenilor ăstora li s-au reținut contribuțiile. Doar că statul, la un moment dat, n-a mai virat-o la Fondul de Pensii – n-a luat-o militarul în plus, la leafă. Statul a folosit banii în altă parte. O adevărată deturnare de fonduri. Pensiile militare nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu, pentru că în timpul exercitării profesiei, militarii au tot felul de restricții, iar statul român contribuie la fondul de pensii pentru serviciul pe care îl fac. Mi-a dat dreptate acum și actualul ministru al Apărării, domnul Vasile Dîncu. El a spus că în armată nu există pensii nesimțite și nici măcar foarte mari, ba mai mult, sunt o serie de nedreptăți ce trebuie corectate în sistem, pentru că pensiile militarilor nu au mai fost indexate, de exemplu, din 2016. Cât timp sunt în serviciu, militarii nu au voie să facă afaceri, iar familiile lor nu au voie să participe la anumite tipuri de afaceri, deci ei și familiile lor sunt cumva legați direct de asta. S-a vorbit despre contributivitate la un moment dat. Statul român contribuie la fondul de pensii pentru serviciul pe care îl fac militarii”, a spus senatorul Felix Stroe.


El a mai adăugat că militarii nu au pensii nesimțite și nici nu au pensii foarte mari. „Se respectă, evident, o ierarhie a funcțiilor din armată, dar nu sunt pensii foarte mari. Niciun ministru al PSD nu a promis pensii speciale pentru militari sau mărirea pensiilor speciale pentru militari! Trebuie să facem un sistem unitar de salarizare și un sistem de pensii care să fie omogen și unitar pentru toți pensionarii”, a mai spus senatorul Felix Stroe.

De altfel, aceeaşi convingere o are şi actualul ministru al Apărării, Vasile Dîncu. „Sunt multe nedreptăți în sistemul acesta. Nu este normal ca pe același grad, pe aceeași funcție, un om care a ieșit la pensie acum 10 ani să aibă o pensie de trei ori mai mică decât unul care iese la pensie acum. Va trebui să găsim un sistem (...) Și eu am crezut la început, ca și jurnaliștii, neocupându-mă de sistemul de apărare înainte, că militarii au pensii mai mari. Nu e adevărat! Creșterea cu 10 la sută la pensii, la peste 2.500 de lei, peste 2.600 de lei, a atins un procent foarte mare din pensionarii din armată și asta s-a făcut”, a declarat Vasile Dîncu. 



Comentează știrea

Dorel
30 ianuarie 2022
PAPLEACĂ

Măi papleacă, orice pensie primită în plus față de pensia de stat în funcție de contribuție se numește PENSIE NESIMȚITĂ. Capisci ?!

Dorel
30 ianuarie 2022
TĂGÂRȚĂ

O indemnizație specială în plus față de pensia de stat, poate primi numai militarii care au luptat peste hotare sub conducerea NATO. Restul militarilor care au tăiat frunză la câini în România au dreptul numai la pensia de stat în funcție de contributivitate ca orice muritor de rând. În plus și familiile militarilor decedați ar trebui să aibă și ei dreptul la această indemnizație specială. Capisci măi tăgârță ?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.383 secunde