Şedinţă de Guvern. Ce se află pe ordinea de zi

142
Şedinţă de Guvern. Ce se află pe ordinea de zi - 1-1606137141.jpg
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de luni proiectele de ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, informează Agerpres.


Premierul Ludovic Orban anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, că Guvernul se va reuni, luni, în şedinţă, pentru a adopta rectificarea bugetară, după ce proiectul a fost discutat în primă lectură. În ultima şedinţă de Guvern, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a prezentat a treia rectificare bugetară din acest an, prin care se asigură finanţarea necesară în sănătate, asistenţă socială şi educaţie.


"În şedinţa de Guvern din această seară (n.r. - miercuri) am prezentat în primă lectură a treia rectificare de anul acesta. Prin această rectificare se asigură finanţarea necesară în domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi educaţiei şi în acelaşi timp asigurăm continuarea investiţiilor. În acest an sunt estimate la 55 miliarde lei o creştere faţă de bugetul iniţial cu 4,5 miliarde. Am avut execuţia la 10 luni şi este cea mai bună din ultimii 10 ani: 35,4 miliarde lei, mai mult decât s-a cheltuit în tot anul 2016, în tot anul 2017 şi în tot anul 2018. De aceea continuăm investiţiile şi această rectificare asigură resursele necesare", a spus ministrul Finanţelor, la finalul şedinţei de Guvern.


Acesta a reiterat principalii parametri ai acestei rectificări - o creştere a deficitului bugetar de la 8,6% din PIB la 9,1%, adică 96 miliarde lei.


El a menţionat şi câteva ministere unde sunt alocate mai multe resurse la această rectificare bugetară: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - 1,6 miliarde de lei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - 1,1 miliarde de lei, Ministerul Sănătăţii - 1 miliard de lei, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - 1 miliard de lei, Ministerul Fondurilor Europene - 105 milioane de lei, Ministerul Public - 90 de milioane de lei şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - 19 milioane de lei.


"Şi mai sunt şi alte ministere care primesc sume mai mici, dar sunt ministere care primesc sume la această rectificare. Bineînţeles că sunt şi ministere care au observat economii după 10 luni de zile de execuţie şi aceste ministere au pus aceste economii la dispoziţia Guvernului. După cum ştiţi, rectificarea bugetară este publică, pe site-ul Ministerului de Finanţe, este în transparenţă", spunea săptămâna trecută şeful de la Finanţe.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4078 secunde