Se înființează un nou club pentru pensionari, la Constanța

418
2
Se înființează un nou club pentru pensionari, la Constanța - clubpensionari-1483031400.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali din Con-stanța au aprobat, la ultima ședință din acest an, ce a avut loc zilele trecute, un proiect de hotărâre privitor la închirierea unui spațiu pentru amenajarea unui nou club pentru pensionarii constănțeni. 


Spațiul se află în cartierul Faleză Nord, pe strada Zo-relelor nr. 69 bis, iar noul club de pensionari va fi frecventat de persoanele vârstnice ce locuiesc în zona respectivă. 


Potrivit expunerii de motive care face parte din proiectul de hotărâre, decizia înființării unui nou club pentru pensionari vine în urma unei solicitări depuse la Primăria Constanța de către un grup de vârstnici din Faleză Nord care vor să evite deplasările lungi la cluburile din alte zone, cel mai apropiat fiind la City Mall. 


"Având în vedere numărul pensionarilor și cererea tot mai mare de înființare de spații în care aceștia să-și petreacă timpul liber, dar și faptul că, din cauza vârstei, posibilitățile fizice ale acestora sunt diminuate, ceea ce face dificilă deplasarea până la cel mai apropiat club, propunem spre analiză mărirea numărului de cluburi pentru pensionari din municipiul Constanța", se arată în referatul întocmit de conducerea Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța. 


Chiria pentru noul club de pensionari va fi stabilită de o comisie din cadrul Primăriei Constanța. În momentul de față, în municipiul Constanța funcționează 15 cluburi unde persoanele vârstnice pot socializa. 


Comentează știrea

Dorel
30 decembrie 2016
pomeni si iar pomeni pentru votantii PSD

Dar un club al muncitorilor nu faceti?Pentru aia care muncesc pe 7,8,10 milioane,care platesc taxe si impozite si pe respirat,pentru astia nu aveti nimic de dat,de facut pe mosia Constanta?Nici macar respect nu aveti pentru ei tovarasi consilieri.

Sindbad
30 decembrie 2016
Halatul, cât e halatul?

Băh, aduceti firme mari să lucreze pe salarii bune cei care plătesc taxe si impozite. Marea majoritate sunt paznici si vânzatoare, plătiti cu salariu egal cu pensia multora. Ce faceti pt. ăstia? D-aia pleacă tineretul in alte părti. Să vedem investitiile din bugetul orasului acum, că banii din taxe ii dati numai pe pomeni. Văd că tot vă imprumutati pe la bănci, pt. căldură, pt. autobuze, etc. Bani care trebuiesc plătiti inapoi tot de către ăstia de salahoresc, pt. minim /economie. Că tot veni vorba, câti bani ati băgat până acum in Cartierul HC? Cât e factura lunară pe utilităti pe care o plătesc constăntenii?Ia să vedem, aveti curaj ? O primă la CLM, RADET, RATC, acum de Sărbători, merge?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3531 secunde