Se face liniște în PNL Constanța sau începe bătălia pentru listele de consilieri?

1660
4
Se face liniște în PNL Constanța sau începe bătălia pentru listele de consilieri? - sefacelinsiteinpnl4-1456857092.jpg

Articole de la același autor

Deputatul Gheorghe Dragomir și-a văzut visul cu ochii și a devenit președinte unic al PNL Constanța mai repede decât se aștepta, cu atât mai mult cu cât exista varianta ca, la conducere, să fie adusă o persoană din afara partidului. 


La începutul săptămânii, reprezentanții Biroului Politic Național, întrunit în ședință, au validat mai mulți liberali ca președinți unici ai filialelor pe care le conduc. Printre aceștia se află și deputatul Gheorghe Dragomir, de la Constanța. Reamintim că, până la această decizie, PNL Constanța avea doi copreședinți, în persoana Sorinei Tușa, de la fostul PDL, și a lui Gheorghe Dragomir, de la PNL, însă cei doi nu ajungeau niciodată la un consens comun. Practic, organizația de la malul mării, unde ani de zile a domnit liniștea ca urmare a prieteniei cu frații lor de la PSD, ajunsese să țină prima pagină a ziarelor datorită divergențelor din interiorul filialei constănțene. 


În acest context, cele mai mari scandaluri se iscau deoarece nu exista o viziune comună, lucru care, în mod normal, ar trebui să se schimbe cu un președinte unic la conducere. Gurile rele din partid spun însă că acest lucru nu se va întâmpla, deoarece există deja probleme la întocmirea listelor pentru consilieri județeni la care se lucrează, dar și la cele municipale. Cu alte cuvinte, vechii liberali vor dori să aibă cât mai mulți candidați proprii pe locuri eligibile, în timp ce foștii pedeliști vor să se păstreze proporția oferită de fuziune. Concret, cei din tabăra fostului PDL susțin că se simt dați la o parte, cu atât mai mult cu cât li s-a impus ca președinte unic un vechi liberal. La rândul său, Gheorghe Dragomir a recunoscut de mai multe ori că nu se înțelegea nici cu Sorina Tușa, nici cu alți colegi proveniți de la fostul PDL. 


Rămas singur la conducere, practic, în momentul de față, Dragomir are pâinea și cuțitul în mână, iar lucrurile ar trebui să meargă ca pe roate, însă nu se știe în favoarea cui. 


În altă ordine de idei, în urma deciziei prin care Dragomir a devenit președinte unic, cel puțin, în momentul de față, Sorina Tușa a rămas fără niciun fel de funcție în partid. Cu toate acestea, surse din interiorul partidului spun ca ea ar urma să devină prim-vicepreședinte unic al formațiunii de la malul mării. 


Pe de altă parte, funcția unică primită de Gheorghe Dragomir are însă și o obligație pe care acesta și-a asumat-o în fața liderilor de la centru, dar și din teritoriu. Mai exact, câștigarea funcției de președinte al Consiliului Județean Constanța. Iar pentru validarea candidaturii a fost nevoie de girul colegilor din filiala de la malul mării, care au votat în unanimitate autopropunerea lui Gheorghe Dragomir. 


Un vis spulberat 
În acest context, consilierul județean George Măndilă, de la fostul PDL, care avea depusă opțiunea de a candida pentru funcția în cauză, s-a trezit peste noapte că visul său s-a spulberat. În acest sens, există voci din partid care spun că i s-a impus să se retragă elegant, însă el susține că nu este nimic adevărat. 


"Aveam cererea de intenție depusă pentru un mandat de președinte al CJC, dar numai în competiția internă a partidului. De asemenea, am depusă cererea pentru un nou mandat de consilier județean. În momentul în care domnul președinte Gheorghe Dragomir și-a asumat o candidatură pentru funcția de președinte al CJC, eu am anunțat, în plină ședință, că îmi retrag solicitarea. Nu mi-a impus nimeni acest lucru, a fost decizia mea. Din moment ce a existat o asumare, din moment ce se joacă cu mandatul pe masă, era normal să procedez așa. Domnul Dragomir a fost ales, a fost votat, iar noi, tot partidul, vom face tot ce este posibil să iasă victorios. Suntem încrezători că vom face o mișcare bună. Avem premise frumoase de la primăriile pe care le avem în județ că vom câștiga mandatul de președinte și, eventual cu o alianță, există șanse mari ca PNL-ul să conducă Consiliul Județean Constanța", a declarat consilierul județean George Măndilă. 


Comentează știrea

un alegător
2 martie 2016
aranjamente

Ca să iasă domnul Gheorghe pereședinte trebuie susținut de consilierii PSD. Atunci veți vedea cârdășia scârboasă, la Constanța, dintre PNL și PSD. Câh...

liberal
2 martie 2016
pact cu psd

Mare greseala ca l-au pus in frunte pe dragomir, cel care a facut pact cu psd. Trebuia adus cineva din afara organizatiei ca lucrurile sa se aseze cumva pe aici.

GRIG
2 martie 2016
Falcosul

O sa fie din ce in ce mai rau pt. constanteni cu acest falcos ,ceafa lata ,bine hranit de PSD cu care a furat pina acum.Unul care a fost contra in a ajuta echipa de fotbal Farul si lasarea in paragina intentionat a Stadionului. Liberalii ca si ceilalti nu au facut decit sa-si umple conturile si sa-si aiba grija ca 70-80% sa fie alesi in posturi cheie cit mai multi machidoni.

psdistul
3 martie 2016
ofticatilor

Si daca se continua pactul cu PSD, ce? Vreti sa o duceti mai bine? Prostilor! Chiar trebuie sa va desenam ca liberalii sunt sclavii nostri in tot judetul?

Pagina a fost generata in 0.732 secunde