Se declară "complet nevinovat"! Un nou atac împotriva deciziei de condamnare

132
Se declară
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea le-a spus marți judecătorilor de la Instanța supremă că stă de opt luni "complet nevinovat" în Penitenciarul Rahova și le-a cerut să anuleze sentința prin care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, transmite Agerpres. Dragnea a fost adus marți dimineața de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a judecat o cale extraordinară de atac introdusă de fostul lider al PSD împotriva deciziei de condamnare.

În sala de judecată, Dragnea a declarat că este nevinovat și a cerut să fie achitat. "Vreau să mă refer la două lucruri. În primul rând, la un neadevăr - afirmația DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu și Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest parchet. (...) Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat și stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veți dispune eliberarea", le-a spus Dragnea magistraților.

Avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a explicat că fapta de care este acuzat fostul lider PSD nu este prevăzută de legea penală, făcând trimitere la prevederi din Codul muncii, cu referire la modul în care Floarea Alesu ar fi trebuit să le sancționeze pe cele două angajate de la DGASPC Teleorman.

Instanța a rămas în pronunțare pe recursul în casație introdus de Dragnea.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin introducerea a două căi extraordinare de atac - contestația în anulare și recursul în casație. Pe 10 decembrie 2019, magistrații i-au respins contestația în anulare, iar recursul s-a judecat marți.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menținerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna dintre activitățile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul Organizației PSD Teleorman, a arătat DNA. Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze și să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influența pe care o avea în calitate de președinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica să fie menținute în funcție la DGASPC Teleorman.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.268 secunde