Schisma din PDL Constanța, subiectul central al Consiliului de Coordonare Județean de sâmbătă

1175
Schisma din PDL Constanța, subiectul central al Consiliului de Coordonare Județean de sâmbătă - 3ac7628c3eb75bb399c544d8c382f0d8.jpg

Articole de la același autor

Democrat liberalii constănțeni se reunesc sâmbătă dimineață, la ora 10.00, în sala mare a Casei de Cultură, pentru a decide asupra situației de la conducerea Organizației Municipale: este sau nu deputatul Maria Stavrositu lider ales în urma unor alegeri desfășurate conform statutului?
De remarcat este că CCJ-ul de sâmbătă este convocat, potrivit declarațiilor atât ale senatorului Mircea Banias, cât și celor ale deputatului Stavrositu, de fiecare dintre echipele care îi susțin pe cei doi. Astfel, în vreme ce Banias, președintele Organizației Județene a PDL Constanța, declară că el, în calitate de lider, a convocat evenimentul de sâmbătă, ca urmare a deciziei Biroului Permanent Național de luni, 26 iulie, Stavrositu subliniază că peste 20 dintre membrii Biroului Permanent Județean au convocat acest CCJ, tot ca urmare a deciziei BPN, dar din data de 19 iulie.
Prin urmare, este de așteptat ca CCJ-ul de sâmbătă fie să arunce în aer organizația de la malul mării, ceea ce, evident, este în detrimentul partidului fie, mai puțin probabil, să conducă la un consens îndelung așteptat.
Totodată, trebuie menționat că cei doi lideri pedeliști, Mircea Banias și Maria Stavrositu, susțin fiecare că ordinea de zi a evenimentului este cea propusă de ei. Mai exact, senatorul Colegiului 4 a precizat că CCJ-ul va dezbate contestația depusă de Maria Stavrositu vizavi de decizia Comisiei Județene pentru Statut, Etică și Litigii, prin care alegerile din 5 iunie au fost declarate nestatutare. În același timp, deputatul Colegiului 10 explică, așa cum, de altfel, au făcut-o și colegii săi, Adri-an Gheorghiță și Laurențiu Mironescu luni, faptul că în cadrul CCJ-ului va fi exercitat un vot politic cu privire la funcția sa de președinte al Organizației Municipale a PDL Constanța.
Interesant de remarcat va fi, însă, dacă pe ordinea de zi se va regăsi și punctul care prevede alegerea unui nou președinte al Comisiei Județene pentru Statut, Etică și Litigii, așa cum, tot luni, anunțau democrat liberalii din echipa Stavrositu. Mai mult, rămâne de văzut dacă, potrivit unor surse din PDL, propunerea pentru această funcție rămâne avocatul Cătălin Filișan, fost consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța și, de asemenea, fost membru al Biroului Permanent Local al PDL.
La Consiliul de Coordonare Județean sunt așteptați să participe peste 600 de membri. Cât îl privește pe liderul Organizației Județene, senatorul Mircea Banias, el a declarat că va participa la CCJ și că acesta nici n-ar fi statutar dacă el sau unul dintre cei doi prim-vicepreședinți, desemnați de el, nu ar fi prezenți. În plus, pentru ca CCJ-ul să fie statutar, e necesară prezența, susține Banias, a ju-mătate plus unu din numărul delegaților cu drept de vot.
În pofida faptului că CCJ-ul are loc în urma unei decizii a Biroului Permanent Național, niciun membru BPN nu și-a anunțat, până vineri după amiază, participarea la eveniment.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5112 secunde