Țăranii constănțeni, departe de Europa

"Sărăcia ne bate la ușă și ne dă în cap!"

2373

Articole de la același autor

La aproximativ trei ani de la integrarea în Uniunea Europeană, mediul rural constănțean pare blocat în secolul XIX. Sărăcie, ruină, disperare, condiții precare de viață. Aceasta este, cu doar câteva excepții, imaginea de ansamblu. Baia în casă rămâne un vis, latrina din scânduri și chirpici, o realitate. Politicile europene sunt departe de țărani, problemele de zi cu zi, însă, rămân la fel de aproape. Mai mult, primarii din comunele constănțene susțin că situația se prezintă din zi în zi mai dificilă pentru oamenii de rând.

O viață amară
Primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, vorbește despre "oameni a căror viață este pământul" și care, de când se știu, trăiesc din agricultură. Cu mențiunea că, susține primarul, "viața lor este din ce în ce mai amară" pentru că
"s-a ajuns la situația în care 15 kilograme de orz sunt echivalentul a doar un litru de benzină". "Pentru oamenii de rând, care au până în cinci hectare de pământ, e vai și-amar de pielea lor, ai crede că integrarea în Uniunea Europeană le-a făcut viața mai grea", explică gospodarul șef din localitatea constănțeană.
Primarul mai spune și că, deși "nu se mai pune problema folosirii plugului la arat", pe de altă parte, aproximativ 80% din populația comunei are, în 2010, toaleta în curte. "De o baie în casă nu se pune problema. Ei nici în curte nu-și permit un WC ca lumea", a precizat Grameni.
Țăranii din Mihai Viteazu își duc viața la fel cum au făcut-o până la 1 ianuarie 2007, dată la care România a devenit stat membru au UE. Pentru ei, probleme sunt aceleași. Iar cea mai apăsătoare dintre ele rămâne sărăcia. "Sărăcia ne bate la ușă. Sărăcia ne dă în cap!", a conchis primarul din Mihai Viteazu.

Latrina secolului XXI
Nici în comuna Cobadin situația nu se prezintă mai bine. Primarul Cristian Telehoi explică faptul că mare parte dintre oamenii din localitate trăiesc de pe urma pământului dat în arendă, dar și că una dintre inconveniențele lor este aceea că subvențiile pe hectar din partea UE se dau nu proprietarilor, ci acelora care lucrează pământul. "Ei nu se aleg, deci, cu mare lucru. O duc greu", spune primarul.
El adaugă că în toată comuna nu există decât trei kilometri de canalizare și că printre cei care au reușit să-și amenajeze o baie în casă se nu-mără îndeosebi tinerii care au muncit în alte țări și care și-au construit case. "Au băi cu fosă septică în casă. Dar cei mai mulți dintre ei au tot latrine în curte".
Primarul e sceptic cu privire la evoluția mediului rural constănțean post-aderarea la UE și e de părere că "la primul recensământ se va putea constata care au fost evoluțiile din ultimii nu trei, ci zece ani". "Dacă au fost evoluții și nu involuții", a menționat Cristian Telehoi.
Nu în ultimul rând, primarul comunei Cobadin a apreciat și că "situația este extrem de dificilă, asta ca să nu fie numită gravă", și că oameni disperați vin zilnic la primărie pentru a se plânge, fiecare, de cazul său. "Nici de medicamente nu le mai ajung banii. Mă întreabă părinții cu ce să-și mai trimită copiii la școală. Situația va deveni disperată", a concluzionat, cu o resemnare amară, primarul din Cobadin.

"Nu mai găsim luminița de la capătul tunelului"
La întrebarea câți dintre locuitori au baie în casă la trei ani de la integrare, primarul din Saraiu, Vasile Băjan, răspunde: "Baie în casă? Faptul că avem apă curentă e ceva! Cred că doar 2-3% dintre oamenii din localitate au baie în casă. Restul? Latrine din scânduri și chirpici".
Șeful administrației locale dezaprobă faptul că "fondurile UE pentru înființarea culturilor de toamnă vin abia în primăvara următoare, de regulă", ceea ce nu îi ajută pe oameni. Ei trăiesc, ca și în celelalte localități menționate, din agricultură, de pe urma pământului pe care îl dau în arendă și pe care obțin uneori două milioane pe hectar, pe an. "Mă intrigă situația în care suntem. Lumea n-a fost reticentă față de integrarea în UE, au sperat că va fi mai bine, dar nu mai găsim luminița aia de la capătul tunelului", a mai afirmat primarul Vasile Băjan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 21 Mai 2010
Stire din Social : "Trăiesc" cu 13 lei pe lună
Pagina a fost generata in 0.2819 secunde