Robert Negoiță, despre congresul PSD: Nu mă interesează să candidez la nimic

128
Robert Negoiță, despre congresul PSD: Nu mă interesează să candidez la nimic - 7876441560350105primarulrobertne-1560422319.jpg
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat joi că nu este interesat să candideze la nicio funcție de conducere în PSD și a adăugat că formula de conducere a partidului Viorica Dăncilă, Marian Oprișan, Niculae Bădălău ar fi "un coșmar".



"Nu mă interesează să candidez la nimic", a spus Negoiță înainte de ședința Comitetului Executiv Național al PSD, întrebat dacă la congres are de gând să candideze pentru o funcție de conducere în partid.

Întrebat, de asemenea, cum vede o echipă formată din Viorica Dăncilă, Marian Oprișan și Niculae Bădălău la conducerea partidului, Negoiță a răspuns: "Un coșmar".

"O să vă argumentez ulterior. Nu vreau să intru prea mult în detalii, așa scenarii putem să ne imaginăm multe, ăsta pe care mi l-ați spus e într-adevăr de coșmar, dar nu cred că trebuie să intrăm în detalii", a spus Negoiță.

Negoiță a menționat că în acest moment PSD are probleme de rezolvat în interior și de răspuns la întrebarea de ce cetățenii României au devenit într-o foarte mare măsură atât de pesimiști referitor la această guvernare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2981 secunde