Rezultate parţiale / Ce formaţiuni politice fac parte din CJC

Marţi, 29 Septembrie 2020
858
Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, Gabriela Ghervase, a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă rezultatele parţiale după alegerile locale.


Pentru Consiliul Judeţean Constanța şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanța, PNL a câştigat detaşat.


La Consiliul Judeţean PNL s-a impus cu un procent de 36,11%, iar la preşedintele Consiliului Județean liberalii au obţinut un procent de 37,42%.
Alianţa ALDE-PNŢCD-PSD s-a clasat pe locul al doilea cu un procent de 25,25% la funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanța şi 23% la Consiliul Judeţean Constanța.
Alianţa USR-PLUS se află, la acest moment, pe locul al treilea, cu 13,52% pentru preşedintele Consiliului Judeţean şi la Consiliul Judeţean cu 12,94%.


PMP şi PRO România au depăşit pragul de 5%, iar foarte aproape de prag s-au aflat cei de la Partidul Ecologist Român.


„Urmează să vedem dacă la finalul centralizării tuturor voturilor vom avea un alt procent faţă de cel pe care îl cunoaştem acum. În ceea ce priveşte procesul electoral avem câteva contestaţii venite în termen cu privire la numărarea şi exprimarea votului. Din partea PMP avem o solicitare pentru Costineşti, astfel încât voturile care au fost exprimate până la momentul înlocuirii buletinelor de vot în ceea ce priveşte primarul, să rămână valabile şi să nu fie considerate voturi nule. Este vorba despre un număr de 207 voturi la secţia de votare 413 şi 209 voturi la 419. Partidul Ecologist Român a solicitat renumărarea voturilor nule de la toate birourile de circumscriptie electorală din judeţul Constanţa, iar USR-PLUS a solicitat acelaşi lucru la Techirghiol. Urmează să decidem la Biroul Electoral Judeţean, care va fi soluţia cu privire la aceste contestaţii.” , a declarat Gabriela Ghervase.





Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2391 secunde